Oscar 2018: de ce România lipsește de la cea mai importantă gală
Premiile Oscar 2018 vor fi decernate în noaptea dintre 4 și 5 martie. Ceremonia începe la ora 3 (ora României), dar cu siguranță te întrebi de ce România nu e pe listă. Ei bine, există un raționament simplu.
Oscar 2018: cine câștigă și care sunt cele mai bune filme
Înainte să te întrebi de ce România nu e la Oscar, trebuie să știi că este o gală în care sunt premiate filme produse la Hollywood. Sunt premiile industriei nord-americane de film, iar România n-ar putea intra decât la categoria Cel mai bun film străin. Ori ar putea un român să facă parte din echipa unui film de Hollywood.
Anul acesta, la Oscar 2018, filmele nominalizate la categoria filmului străin sunt: A Fantastic Woman (Chile), The Insult (Liban), Loveless (Rusia), Body and Soul (Ungaria) și The Square (Suedia). N-a intrat nimic din Franța sau alte țări din Europa și dintre acestea va fi ales unul singur care reprezintă continentul în lumea filmului american.
Cristian Tudor Popescu a vorbit recent despre filmul românesc, în contextul Oscar 2018, și a spus că țara nu a avut niciun film mai departe de ultimii nouă la film străin. „Noi am avut candidat trimis de România, am fost și eu în comisia de selecție, filmul Fixeur, al lui Adrian Sitaru, un film foarte bun, despre condiția gazetarului, în zilele noastre.
Ceva dincolo de valoare la Holywood, trebuie sa găsești și un șpil sau, cum spuneau schiorii când schiau cu schiuri de lemn, să găsești unsoarea bună”, a declarat acesta.
El a analizat însă fenomenul Touch Me Not, filmul care a câștigat Ursul de Aur la Berlin. „În atmosfera asta în care, din păcate, ne aflăm în România, atmosfera de xenofagie, cum o numea Caragiale, ura, teama față de străini, această obsesie cu religia, cu familia ortodoxă… iată la ce absurdități se ajunge. Deci nu vedem filmul, dar deja ne pronunțăm moral, fără să avem un reper estetic”, a afirmat el cu trimitere și la comentariul lui Dan Negru legat de filmul regizat de o româncă.