30 mai 2018 | 13:55

OnePlus 6: recunoașterea facială poate fi păcălită cu o simplă poză

ACTUALITATE
OnePlus 6: recunoașterea facială poate fi păcălită cu o simplă poză

OnePlus 6 a fost lansat în urmă cu puțin timp și vine cu recunoaștere facială, doar că funcția poate fi păcălită destul de ușor.

Deblocarea telefonului prin recunoaștere facială e o funcție care a devenit din ce în ce mai populară în ultima vreme, iar producătorii se străduiesc să o introducă pe propriile dispozitive. Problema e că o bună parte dintre aceste sisteme au probleme în ceea ce privește diferențierea între o persoană reală și o imagine a acesteia. Am mai avut parte în trecut de asemenea situații, iar acum e rândul OnePlus 6 să intre în acest ”club select”.

Rik van Duijn este cel care a descoperit că telefonul poate fi păcălit astfel și a postat pe Twitter un video în care putem vedea problema. Acesta și-a creat un decupaj cu propriul chip și i-a oferit telefonul unui prieten, care a reușit să îl deblocheze cu fotografia, după câteva încercări. Acesta a mai făcut ulterior o postare pe Twitter, în care anunță că cei de la OnePlus l-au căutat și că investighează problema.

E probabil ca sistemul actual de recunoaștere facială să fie similar cu cel de pe OnePlus 5T. Acela folosea camera pentru a identifica distanța dintre trăsăturile faciale pe care le ai și probabil pentru a lua în calcul forma feței. La vremea respectivă, deși sistemul era destul de simplu, părea unul care nu poate fi păcălit.

Pe de altă parte, sistemul a fost păcălit destul de repede în cazul lui OnePlus 6. Rămâne să vedem ce poziție oficială va oferi compania în ceea ce privește problema actuală. Un lucru e cert: avem parte încă o dată de un sistem de recunoaștere facială în care ai putea să te încrezi, dar față de care ar trebui să ai ceva reticențe.