Cinci adevăruri pe care producătorii de telefoane nu vor să le știi

Orice producător de telefoane alocă o bună parte din bani marketingului. Acele cuvinte frumoase mută stocuri. Din când în când e însă cazul unor realități. Acestea sunt câteva dintre ele așa cum sunt telefoanele în 2018.

În urmă cu aproape trei ani scriam un articol despre adevăruri despre telefoane. Lucrurile s-au mai schimbat și nu prea. De aceea revin asupra subiectului și-l actualizez cu o listă nouă. Ador marketingul, atunci când nu trebuie să iau o decizie de cumpărare. Dacă și tu ești la fel, aceste demitizări te vor ajuta.

Branduri ca Leica, Zeiss sau Dolby înseamnă puțin spre deloc pe telefoane

Nokia 8 Sirocco cu branding Zeiss.

În urmă cu cinci ani era o cursă nebună pentru megapixeli în camerele foto. Să ai cameră de 20 MP nu era deloc o surpriză. A culminat totul cu Nokie 808 PureView cu 40 MP. Apoi, a venit HTC One (poate cel mai interesant telefon HTC din ultimii cinci ani) și a dat lucrurile peste cap. De la megapixeli a pus accentul pe mărimea lor.

Taiwanezii nu s-au ținut însă de treabă și, iată-ne, în 2018 când Huawei se laudă cu o cameră de 40 MP ca și cum n-ar mai fi fost în istorie Lumia 1020 sau 808 PureView. Oricum, nu contează megapixelii aceia, ci mai mult brandingul.

Cuvântul pe care 98% dintre romani îl pronunță greșit. Îl folosesc des, care este varianta corectă

Celebrul folkist Marius Bațu a murit la 65 de ani. Artistul a suferit un infarct înaintea unui concert

Pe valul nostalgiei, HMD Global a readus pe telefoanele Nokia marca Zeiss. Huawei trage tare cu Leica. Când vine vorba de sunet, Dolby e cea mai întâlnită marcă. Huawei susține că lucrează împreună cu Leica în anumite aspecte, cum ar fi aplicația (care, ce-i drept, seamănă cu ce ai găsi pe-o cameră Leica).

Dincolo de toate acestea, aceste branduri sunt doar licențe. Ba chiar Huawei a fost în centrul unei dezbateri: înseamnă Leica ceva sau nu? Am scris despre asta la momentul respectiv în Adevărul. Leica e un producător respectabil pe zona foto, dar a venit târziu în zona digitală și se descurcă excepțional nu datorită senzorilor, ci obiectivelor.

Pe telefoane, lucrurile stau radical diferit: contează software-ul, nu atât de mult hardware-ul (fără a exclude vreuna dintre cele două variabile). De exemplu, Google Pixel 2 a fost lăudat și încă e apreciat, iar acolo tot ce-a contat a fost calitatea software a Google. Așa că, ține cont, branding cu Zeiss, Dolby, Leica, Harman Kardon sau mai știu eu ce apare nu înseamnă mare lucru.

Baterie mare. Imensă! Aproape inutilă pe unele telefoane

Un iPhone 8 în timp ce e dezasamblat.

Un atu mare al iOS în fața Android încă e la consum de energie. De aceea am și lăudat bateria de 4.000 mAh de pe Huawei Mate 10 Pro (preluată și pe noul model). Tot acest producător s-a lăudat că are și software care să gestioneze mai bine consumul. Samsung, de asemenea, livrează Android Oreo pe Samsung Galaxy S8 și Galaxy Note 8 cu o tactică mai agresivă privind consumatorii din fundal.

Chiar și așa, adevărul e acesta: bateriile imense, de peste 5.000 mAh, de pe tot felul de telefoane chinezești nu înseamnă mare lucru până când nu vezi cum funcționează telefonul. Sigur, autonomia e un pic mai mare, dar dacă ar avea și administrare software la același nivel ai fi îndreptățit să crezi.

Revin la iOS: Apple are atuul că poate controla totul, de la hardware la software. Ceea ce face ca un iPhone cu baterie mai mică să iasă în fața alternativelor cu Android. Poate asta se va schimba cu Android P, poate cu următoarea versiune. Nu știm. Rămâne această realitate: un hardware bun e inutil fără software pe măsură.

Crestătura de pe telefoane e bună, că-ți dă mai mult ecran

Producători ca Huawei s-au lăudat că au o crestătură mai mică decât pe iPhone X (de când a devenit o competiție cine o are mai mică?!).

Șase luni mai târziu, iPhone X a popularizat conceptul ecranului decupat. Essential Phone e și el pe listă, dar popularitatea Apple a făcut adevăratele minuni. A venit și Huawei cu versiunea sa: Huawei P20 și P20 Pro. Toate devin copii, iar OnePlus 6 se anunță a fi cel mai nou în hora asta.

Directorul OnePlus se poate să fi rezumat cel mai bine situația: utilizatorul primește mai mult ecran, chiar dacă nu cel mai fericit design. Nu e chiar așa. Conținutul video e trunchiat (dacă vrei full screen) sau este „înghesuit”. Aplicațiile nu sunt optimizate. Poate vor fi, într-o zi. Poate după Android P.

Până atunci, e o decizie de design și funcționalitate bizară. Producătorii au găsit aici un mesaj de marketing la care nu se gândeau. E compromisul făcut de iPhone X și Essential Phone care devine acum normă în lipsă de idei. Unde mai pui că OnePlus și Huawei îți dau opțiunea să „oprești” acea zonă. Mare încredere mai au în creațiile lor.

Rezoluții imense – 2K, 4K – pentru că oamenii vor VR (deși nu vor)

Un ecran Full HD pe OnePlus 5T.

Fiecare perioadă de cinci ani are tehnologia sa pe care producătorii se grăbesc s-o adopte. Îți mai aduci aminte de ecranul 3D? Cam așa sunt ecranele 2K și 4K pe telefoane, dar și realitatea virtuală (VR). E cvasi-inutil primul, total inutil al doilea, exemplu edificator fiind Sony Xperia Z5 Premium. Avea ecran 4K, pentru că Sony n-avea altceva mai bun de spus despre telefon.

Samsung susține că 2K e necesar, pentru că furnizează soluție de VR. Google tot încearcă să vândă VR prin căștile Daydream. În același timp, OnePlus și Huawei rămân la full HD (un pic alungite), pentru că utilizatorul obișnuit, în activități cotidiene, oricum nu simte diferența. Totodată, poți avea consum mai mic de energie.

Lăudabilă aici e strategia Apple de-a avea ecrane „Retina”. Rezoluțiile sunt stupide, fără logică aproape, dar nu te mai gândești la pixeli, ci doar dacă e bun sau nu. Iar OLED a demonstrat că e o tehnologie bună, indiferent de rezoluție.

Aplicațiile (și soluțiile software proprii) sunt jignitoare la adresa utilizatorilor

Interfața de pe Huawei Mate 10 Pro.

Da, e vorba de bloatware. Toate acele aplicații proprii, „optimizate”, livrate de producătorii de telefoane. Lăudabil e că ASUS a făcut un pas în spate la capitolul acesta odată cu Zenfone 5. Samsung, pe de altă parte, insistă cu Galaxy Apps și aplicațiile sale. Huawei abia începe cu un magazin cu aplicații (AppGallery).

Toți producătorii care creează soluții „paralele” vor să nu depindă de Google (de înțeles). Doar că produsele lor, de multe ori, sunt mai proaste decât ce livrează Google (ghinion, știu). Și poate că utilizatorii pot fi fraieriți să încerce și soluțiile proprii, dar ar trebui? În Play Store există deja alternative.

[readmore]

Tendința aceasta a fost susținută masiv de Amazon, care a creat și sistem de operare derivat din Android, și magazin propriu cu aplicații. O vreme, Samsung experimenta cu Tizen, ca să se îndepărteze și mai mult de Android.

Toate aceste experimente încarcă aiurea telefoanele. Există însă și un bonus și trebuie amintit: unele interfețe ale producătorilor sunt mai utile decât ce oferă Google by default. Compromisul ar fi să investească mai mult în interfețe (UX/UI) și mai puțin în aplicații dublate.