Aplicația Mercedes care-ți spune dacă meriți sau nu mașină electrică

Aplicația Mercedes care-ți spune dacă meriți sau nu mașină electrică
15:20 03.09.2018

Mercedes chiar crede că va da lovitura cu mașinile sale electrice, dar, pentru că încă nu ești impresionat de ele, compania vrea să te verifice cu o aplicație dacă ești sau nu potrivit să conduci un vehicul electric.

Tot mai mulți producători auto se gândesc serios la producția unor mașini electrice, ca să nu rămână în urma trendului în cazul în care cererea acestora va fi tot mai mare. Dar, cei care au început deja să investească într-un astfel de proiect, încă sunt sceptici și preferă mai întâi să “testeze apele” dacă merită sau nu efortul.

Mercedes are de gând să pună la dispoziția șoferilor o aplicație prin care le vor fi testate abilitățile și obiceiurile din timpul condusului.

Prima (și singura) gamă de mașini electrice Mercedes, EQ, va fi destul de pretențioasă și scumpă și, ca să fie sigură că mașinile ajung la șoferii potriviți, compania îți va da posibilitatea să vezi cât ești de pregătit să faci tranziția de la o mașină obișnuită, la una electrică.

Aplicația EQ Ready o vei putea instala direct pe telefon și trebuie să știi că este concepută să-ți analizeze în detaliu modul în care conduci, pentru a-ți face și tu o idee despre ce mașină electrică Mercedes ți se va potrivi.

Aplicația va fi capabilă să măsoare mai mulți parametri în timp real, cum ar fi viteza, accelerația, frânarea, temperatura ambientală din habitaclu pe care ți-o creezi și alți indicatori. Datele adunate vor fi apoi calculate, iar pe baza rezultatului obținut, îți va fi sugerată o anumită mașină electrică sau hibrid a companiei.

Procedeul este cât se poate de simplu. Atunci când vrei să mergi undeva cu mașina, nu trebuie decât să pornești în prealabil aplicația, iar la destinație ți se va da verdictul.

Aplicația mai ia în considerare și alți indicatori, cum ar fi consumul de energie, durata de consum, se listează componentele hardware pe care le utilizezi în timpul mersului, ca să știe apoi cât de avantajos va fi pentru tine să ai o mașină electrică și dacă merită să dai atâția bani pe una.

Desigur, Mercedes întâi se laudă cu planurile care încă nu s-au concretizat. Nu se știe când va fi lansată aplicația EQ Ready, dar, pentru început, va fi disponibilă doar în Australia și Noua Zeelandă.

loading...