LG a prezentat la Comic Con monitoarele ideale pentru gaming

LG a prezentat la Comic Con monitoarele ideale pentru gaming
Sursa foto: Daniel Ștefan/playtech.ro

LG a prezentat în cadrul East European Comic Con 2018 cele patru monitoare dedicate pasionaților de gaming, care promit o experiență de joc specială. În acest an, urmează să fie lansate și alte modele de monitoare.

LG se înscrie în prezent pe lista liderilor în materie de tehnologie a display-urilor. Cum jocurile au devenit tot mai diverse și mai complexe, piața cere ecrane pe măsură, care să susțină grafica celor mai noi, dar și viitoare jocuri.

East European Comic Con 2018, susținut în aceste zile (18-20 mai) la Romexpo, este nu doar ocazia perfectă de a înâlni câțiva dintre actorii din serialele preferate.

Cum altfel să te bucuri de filmul sau jocul favorit, dacă nu ai și un monitor pe măsură? LG a prezentat patru monitoare pentru gaming, despre care spune că sunt vârful de gamă al companiei în acest moment, dar urmează în decursul acestui an să fie lansate și alte modele.

Modele aufost prezentate sub numele de cod și au fost puse la dispoziția pasionaților de gaming să le încerce performanțele.

Monitorul 27GK750F-B Full HD FreeSync de 27 de inci, e potrivit pentru cei cărora le plac jocurile, dar nu au fac din asta o pasiune pentru care ar cheltui oricât, numai pentru a se bucura de o perspectivă mai largă a jocului. Acest monitor are o dimensiune moderată, cu o rată de reîmprospătare de 240 Hz și Motion Blur Reduction de 1 ms.

lg monitor gaming east european comic con 2018

Aceste funcții garantează că experiența jocurilor nu va avea de suferit din cauza imaginilor neclare și că toate mișcările vor părea foarte precise. Monitorul oferă toate caracteristicile cheie pentru gaming: Dynamic Action Sync (DAS) minimizează întârzierea input-ului, Black Stabilizer oferă claritate în tonurile cele mai profunde de negru, permițând jucătorilor să observe cu ușurință inamicii ascunși în umbre. Display-ul poate fi optimizat pentru diferite moduri de joc, iar utilizatorii pot comuta între setările FPS, RTS și alte setări.

Avem apoi monitorul premium de 32 de inci QHD (2560 x 1440 pixeli) 32GK850G. Primul aspect care-ți atrage atenția e construcția fără rame a ecranului pe trei laturi.

lg monitor gaming east european comic con 2018

Cu NVIDIA G-Sync, semnalul care vine pe ecran este transformat într-o mișcare perfectă, fluidă și rapidă. G-Sync permite înregistrarea video fără input lag, astfel încât imaginile redate pe monitor sunt incredibil de viu colorate și de detaliate. Desigur, acest display vine de asemenea cu tehnologiile 1ms Motion Blur Reduction, Dynamic Action Sync și Black Stabilizer.

lg monitor gaming east european comic con 2018

Au mai fost prezentate și monitoarele 29WK600 și 34WK650, cu o claritate rară la monitoarele LG. Sunt capabile să afișeze 99% din spectrul de culoare sRGB, iar raportul de aspect 21:9 oferă o perspectivă mai mult decât mulțumitoare a jocului, indiferent care ar fi acela.

lg monitor gaming east european comic con 2018

Și acestea prezintă un design fără rame pe trei laturi și au un stand ArcLine ergonomic reglabil în înălțime, înclinabil și rotativ. Alte funcții prezente pe 29WK600 și 34WK650 sunt Dynamic Action Sync și Black Stabilizer. Sunt utile atât pentru gaming, dar și pentru uzul cotidian sau pentru editare foto/video.

lg monitor gaming east european comic con 2018

Pe piață vei găsi, cu siguranță, și monitoare mai bune, dar LG încearcă să se reinventeze an de an cu noi modele, iar performanțele pe care le-a atins deja merită atenție din partea ta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: