07 mai 2018 | 17:30

iPhone X cu trei camere foto poate deveni realitate, dar nu când ai spera

ACTUALITATE
iPhone X cu trei camere foto poate deveni realitate, dar nu când ai spera

iPhone X ar putea face tranziția către un model cu trei camere foto principale, însă mișcarea ar putea dura mai mult decât ai crede.

Apple ar avea de gând să lanseze un smartphone cu trei camere foto principale, inspirați de către Huawei, însă telefonul nu va sosi pe piață atât de curând pe cât ai crede. Cei de la Taipei Times citează o documentare făcută de analistul Jeff Pu, de la Yuanta Securities, în care se vorbește despre viitorul telefon.

Informațiile sunt destul de vagi, iar vestea crucială este că nu vom vedea un iPhone cu trei camere foto anul acesta. În schimb, Apple ar vrea să lanseze un asemenea smartphone abia în toamna lui 2019. În ceea ce privește aranjamentul camerelor, informații din China arată că cel puțin una dintre camere ar avea 12 megapixeli, iar zoom-ul optic ar putea ajunge până la 5x.

Adăugarea celei de-a treia lentile ar oferi, în premieră, zoom optic de 3x pentru iPhone. În comparație, modelele X, 7 Plus și 8 Plus îți oferă posibilitatea de zoom optic 2x.

Firește, un sistem cu trei camere foto principale ar urma să fie rezervat doar modelului de top pe care îl va lansa Apple, un smartphone similar cu iPhone X. Dacă vom vedea un model X și anul acesta, asta înseamnă că abia a treia generație de modele ultra-premium va beneficia și de aranjamentul de trei camere foto.

Ai putea spera și la un astfel de sistem pregătit pentru 2018, însă există deja argumente care să-ți contrazică dorințele. Analistul Ming-Chi Kuo, care are expertiză în cazul produselor Apple, a anunțat deja că nu consideră că va apărea vreo schimbare semnificativă în ceea ce privește aranjamentul de camere foto duale, deja existent pe iPhone X.