iPhone 9 ar putea deveni realitate în 2018
iPhone 9 are șanse foarte mari să devină realitate în toamna acestui an, alături de succesorii actualului iPhone X.
Cu toate că Ming-Chi Kuo, probabil cel mai reputat analist când vine vorba de Apple, nu se mai ocupă de această companie, încă mai sunt câteva lucruri pe care respectivul le-a afirmat în trecut și pe care încă așteptăm să le vedem devenite realitate.
Kuo a declarat, acum câteva luni, că se așteaptă ca Apple să dezvăluie un trio de noi iPhone-uri odată cu evenimentul din septembrie 2018, iar toate acestea vor avea elemente comune: ecranele vor fi fără margini, toate telefoanele vor avea display cu crestătură, dar și cameră TrueDepth și Face ID.
Conform fostului analist de la KGI Securities, Apple are pregătit un sequel pentru actualul iPhone X, care va avea un ecran OLED de 5,8 inci. Alături de acesta, vom vedea și un dispozitiv premium, varianta Plus, care oferă tot un panou OLED, de 6,5 inci. Dincolo de continuatorii lui X, vom avea parte și de un iPhone 9, care ar urma să fie un telefon de buget.
iPhone X 6.1 OLED pic.twitter.com/C9rYWNmShA
— Mr·white (@laobaiTD) May 24, 2018
iPhone 9 va avea un ecran LCD, cu diagonala de 6,1 inci și va avea o singură cameră foto pe spate. Au apărut și imagini dintr-o fabrică unde se lucrează la ecranele pentru telefon. Un utilizator de Twitter a postat o imagine în care vedem câteva ecrane de telefon. Acesta spune că sunt ecrane de 6,1 inci pentru un viitor iPhone X.
Totuși, nu se poate ca atât acesta, cât și Kuo să aibă dreptate, iar având în vedere reputația fostului analist, putem înclina balanța spre acesta și să mizăm pe faptul că ecranele sunt, de fapt, pentru iPhone 9. Totuși, toate aceste speculații ni se vor confirma în viitor, pe măsură ce ne apropiem de luna septembrie.