Un avantaj imens pe care sistemele de gaming le vor avea mereu va fi capacitatea de-a pune componentele pe care le dorești. Mai adaugă în ecuația asta și-o carcasă frumoasă și deja gamingul nu mai e doar despre scor mare și performanță digitală.
[related]
Sistemul pe care îl voi prezenta în continuare, la baza căruia stă un procesor AMD Ryzen 5 și o placă grafică AMD Radeon RX 580, e închis într-o carcasă albă cu un panou transparent și echipat cu LED-uri. Acesta e primul contact. Vezi lumina și-ți dai seama că e mai mult decât PC-ul clasic pe care ți-l recomandă cineva pentru gaming (sau orice altceva ai mai face și ai nevoie de putere de procesare din plin).
L-am cuplat la un monitor LG de 29 de inci, modelul 29WK600, și așa am avut ocazia să profit și de FreeSync. Ar trebui să fii atent, când mai cauți componente, sisteme de gaming sau monitoare, și să urmarești să aibă FreeSync.
Tehnologia aceasta promite, pe scurt, să ai o rată de refresh dinamică și rezolvă problemele de comunicare între monitor și procesor. Tehnologia vine de la AMD și cel mai mare câștig e că scapi de tearing și stuttering, obținând un gameplay fin așa cum ar trebui să fie în orice joc video în 2018.
Cel mai simplu de prezentat este monitorul. LG 29WK600 are un panou IPS cu o rezoluție Full HD+, beneficiază de HDR 10 pentru o redare mai bună a detaliilor și are o diagonală de 29 de inci. Dispune de FreeSync și de un mod pentru gaming cu trei setăi pe care le poți folosi, cum ar fi unul pentru jocuri tip FPS sau unul pentru cele RTS. Dincolo de specificații, monitorul este unul elegant, cu o bază circulară simplă, cu o ramă neagră să nu te distragă în timpul jocurilor și cu suport să-l poți roti pe verticală cum ți-e mai comod.
Cea de-a doua componentă esențială este procesorul, iar aici am avut un AMD Ryzen 5 2600X cu șase nuclee și 12 thread-uri. Poți să-l duci până la o frecvență de 4,2 GHz, altfel frecvența stă la 3,6 GHz. Are o memorie cache de 16 MB și oferă cam cel mai bun raport între preț și performanță.
E noua generație de cip pe care să vrei s-o pui într-un PC de gaming, fiind net superior modelului Ryzen 5 1600X și reușind să livreze performanțe la fel de bune ca alternative mai scumpe de la Intel. Totodată, pentru că discutăm atât de gaming, cât și de performanță de calcul per total, acest cip se descurcă excelent la randări video sau exporturi de fotografii procesate în programe profesionale.
Placa video este AMD Radeon RX 580 de la MSI cu 4 GB de memorie RAM. Producătorul e extrem de relevant aici, pentru că CPU-ul beneficiază de tehnologia Twin Frozr. Pe de o parte obții performanța cu care te-ai obișnuit de la cipurile AMD, iar pe de alta ai mai puțin zgomot.
Sistemul cu două ventilatoare folosit de MSI permite menținerea unei temperaturi mai scăzute (decât sisteme similare de la alți producători). În fapt, ce-am observat la tot acest ansamblu bazat pe Ryzen e că este silențios în foarte multe scenarii de utilizare. Sigur, nu se reduce totul la placa grafică, dar pentru jocurile care o solicită din plin e un bonus.
În ceea ce privește stocarea și memoria RAM, am avut HyperX Fury DDR 4 și un SSD de 500 GB de la Samsung (modelul 960 Evo NVMe M.2).
Toate acestea de mai sus au fost puse pe-o placă de bază MSI B350M Mortar Arctic. E un model cu o mulțime de porturi de conectare, numai bune pentru gamerii. Și da, ai chiar și un USB-C, pentru că suntem în 2018, în definitiv. Un lucru la care să fii atent, că tot am zis de FreeSync, e că ți-ar trebui HDMI sau Display Port. Eu am conectat monitorul LG prin Display Port.
Cred că răspunsul la dilema de mai sus e destul de simplu: gaming. Sunt trei atuuri pentru care l-aș recomanda și trei scenarii prin care am trecut: prețul e unul, designul e al doilea și zgomotul redus e al treilea. În general, jocurile video pe care le prefer le am pe-un laptop de gaming care deja face trei ani. Astfel, m-am obișnuit ca lucrurile să fie mai „silențioase” și doar când dă de greu procesorul să fie zgomotos ventilatorul.
[readmore]
Am trecut sistemul acesta MSI prin tot felul de teste, în special, și prin diverse scenarii de utilizare, în particular. Totodată, ultimul PC de gaming al meu pe care l-am avut folosea hard disk și un ventilator gălăgios. Cinci ani mai târziu am folosit PC-ul acesta cu cele două ventilatoare dedicate, unul pentru procesor, două pentru placa grafică și un zgomot cât mai redus. Și toate acestea închise într-o carcasă alb cu negru și panoul transparent iluminat în diverse cazuri în diverse culori.
[related]
Dacă era nevoie de câteva motive pentru care un sistem de gaming încă e justificat în 2018, atunci eu le-am găsit pe acestea două: capacitatea de-a schimba componentele și de-a ține pasul cu vremurile (sau de-a ține totul sub un buget pe care îl ai alocat, dar fără un rabat mare de performanță) și disponibilitatea de-a avea totul aranjat cum vrei, ca să-ți facă plăcere de fiecare dată când îl folosești.