08 feb. 2018 | 16:20

Huawei P20 Lite promite un design premium pentru noua generație

VIDEO ACTUALITATE

Huawei P20 se apropie de lansare, iar acum avem ocazia să vedem un nou videoclip și imagini cu varianta Lite a telefonului, după cum notează computerblog.ro.

Deja ne-am obișnuit cu faptul că următorul flagship al companiei va purta numele de Huawei P20 și nu P11, așa cum ar fi fost firesc, dacă ne luăm după ordinea numerelor de pe tricou. Așadar, avem de-a face cu un salt destul de mare în numerotare, dar mai important decât atât este smartphone-ul în sine, care aduce anumite noutăți, dar care vine și cu lucruri mai puțin interesante.

huawei p20 lite

Un nou videoclip apărut pe Twitter ne arată viitorul Huawei P20 Lite, iar smartphone-ul vine cu un design mai premium decât te-ai fi așteptat. Dacă telefonul îți seamănă cu ceva ce ai mai văzut pe piață, nu ți se pare; iPhone X pare a fi sursa de inspirație pentru următoarea generație de telefoane produse de companie.

huawei p20 lite

Pe partea din spate, ai un aranjament de camere foto duale, amplasate într-un mod similar cu cele de pe iPhone. Și pe partea din față vei descoperi asemănări cu actualul flagship al celor de la Apple. Huawei vrea să întindă cât mai mult ecranul telefonului, chiar și în partea de sus, așa că display-ul va avea un decupaj similar cu cel de pe iPhone X, pentru a găzdui camerele foto duale și alți senzori.

huawei p20 lite

Până acum, s-a crezut că noile telefoane vor fi dezvăluite în cadrul evenimentului MWC 2018, de la finele acestei luni. Cu toate acestea, Huawei are alte planuri pentru lansarea celor trei telefoane, compania preferând să aibă un eveniment dedicat pentru dezvăluirea smartphone-urilor. Astfel, acestea vor fi prezentate pe 27 martie. Până atunci, însă, mai e destul timp pentru speculații, dar și pentru informații din ce în ce mai concrete.