12 apr. 2018 | 20:30

HBO pregătește un documentar despre Cupa Mondială din Rusia

ACTUALITATE
HBO pregătește un documentar despre Cupa Mondială din Rusia

HBO va lansa un documentar din seria Cupei Mondiale. După „Destino Sudafrica” din 2010 și „Destino Brasil” din 2014, cei de la HBO lansează „Destino Rusia”.

Documentarul a fost realizat printr-o colaborare între HBO America de Sud și HBO Europa. Fiecare episod conține descrieri ale echipelor și jucătorilor, care ar putea avea un impact asupra turneului care se apropie. Seriile anterioare au urmărit poveștile unor jucători cunoscuți de fotbal precum Neymar, Pirlo și Alonso.

Primul episod din acest an prezintă echipa națională spaniolă și interviuri cu Alvaro Morata de la Chelsea, Thiago Alcantara de la Bayern Munchen, cu Isco de la Real Madrid și alții.

Miguel Salvat de la HBO spune că poveștile prezentate în documentar nu sunt de prima pagină, dar merită spuse. „Lumea fotbalului ne permite să abordăm și alte subiecte legate de cooperare, probleme sociale și povești personale. Seria este bazată pe personaje și nu pe faptul că aceștia sunt jucători de fotbal”, a mai afirmat acesta.

Oficiali HBO declară că această serie va fi difuzată în 55 de țări din lume. Ei mai spun că seria se adresează diferitelor naționalități, pe care această lume a fotbalului le unește.

De asemenea, Roberto Rios de la HBO consideră că fotbalul este tot mai multinațional. Acesta spune că țările urmăresc din ce în ce mai multe ligi naționale, precum și altele din străinătate.

Acesta nu este singurul documentar promițător din 2018. Dacă nu te atrage lumea fotbalului, poți să te uiți pe Netflix, care a lansat deja câteva documentare bune. Under the Sun, de exemplu, prezintă povestea unei fetițe de opt ani din Coreea de Nord, care se pregătește să se înscrie în Uniunea Copiilor. Acest documentar nu a fost unul ușor de realizat. Regizorului Vitaly Mansky i-a luat doi ani să negocieze cu guvernul nord-coreean, pentru a putea filma.

Un documentar care are legătură cu lumea sportivilor este Icarus. Acesta abordează tema dopajului și a reușit să câștige un Oscar anul acesta. Personajul principal este Bryan Fogel, un ciclist amator care încearcă să se dopeze, într-o perioadă în care există un mare scandal pe această temă.