Gripa ar putea fi tratată într-o singură zi cu acest medicament
În mijlocul unui sezon dur de gripă, o companie farmaceutică japoneză declară că are un medicament experimental care ar putea face ca iarna să fie mai puțin „bolnavă”.
Producătorul de medicamente Shionogi susține că tratamentul, care nu se găsește încă pe piață, are o acțiune mai rapidă decât oricare alt medicament. Mai mult, o singură doză din medicament poate ucide virusul gripal într-o singură zi. Într-un studiu clinic, compusul a distrus virusul la adulții sănătoși în nu mai mult de 24 de ore. Pentru comparație, pacienții tratați cu un medicament comun folosit pentru gripă au așteptat între 72 și 96 de ore pentru a învinge virusul și a se pune pe picioare.
În timp ce durata de ameliorare a simptomelor a fost similară după administrarea celor două medicamente comparate, compania spune că tratamentul experimental ar putea opri contagiozitatea. Medicamentul poartă numele de baloxavir marboxil și acționează printr-un mecanism biologic. Shionogi a dezvoltat medicamentul prin valorificarea descoperirilor făcute în medicamente anti-HIV, care vizează un alt tip de enzimă și împiedică celulele să fie susceptibile la infecții virale.
În plus, tratamentul funcționează prin administrarea unei doze mici pe cale orală. Potrivit ziarului japonez Asahi Shimbun, pastila a primit undă verde de la un comitet al guvernului japonez, din domeniul sănătății. Asta ar însemna că ar fi posibilă producerea și vânzarea medicamentului. în viitorul nu foarte îndepărtat.
Însă, în ceea ce privește comercializarea în restul statelor lumii lucrurile nu sunt foarte clare. Potrivit The Wall Street Journal, Shionogi împreună cu producătorul Tamiflu Roche, care va avea dreptul sa distribuie baloxavir marboxil la nivel internațional, va aplica cererea de a vinde medicamentul în Statele Unite în această vară.
Din păcate, acest sezon gripal a făcut câteva victime în România. Deși nu ne vom putea bucura de acest medicament până la finalul sezonul, există, totuși, speranțe în viitor. Până atunci, cea mai sigură cale rămâne vaccinul prin care poți preveni îmbolnăvirea.