Google Maps a „învățat” limba română. Unde poți folosi opțiunea
Google Maps a ajuns, în sfârșit, să aibă și limba română. Actualizarea vine la pachet cu alte câteva opțiuni pentru limbi din Europa.
Google a anunţat oficial că serviciul său de navigare Maps este disponibil şi în limba română. Actualizarea este deja disponibilă în aplicaţie atât pe Android, cât și pe iOS. Ca să profiți de limba română, evident, trebuie să setezi asta din meniu.
Noua opțiune Google Maps va fi mult mai utilă când vei da indicații vocale de navigare în română. De asemenea, va fi o funcționalitate foarte bună pentru șoferi.
Odată cu introducerea limbii române în Maps, Google a adăugat alte 38 de limbi, printre care croată, cehă, slovacă şi slovenă. Noile limbi pot fi deja folosite în toate versiunile aplicaţiei, atât pe Android şi iOS, cât şi pe desktop.
Google deține atât Maps – care are peste un miliard de utilizatori, cât și Waze. Cea din urmă a fost cumpărată în 2013 pentru o sumă de peste un miliard de dolari.
Aplicația Wase a fost dezvoltată în Israel și și-a câștigat popularitatea prin furnizarea unor rute ocolitoare mai bune decât alte programe de navigare. Totodată, oferă și funcționalitate socială prin care șoferii se pot anunța între ei de probleme întâlnite pe drum (și da, se pot avertiza în caz că întâlnesc poliție), cum ar fi gropile sau blocajele.
Ca orice aplicație populară de la un dezvoltator important, Google Maps beneficiază deseori de actualizări. Multe dintre ele includ particularități de detaliu sau remedieri de bug-uri și vulnerabilități.
Altele vin la pachet cu funcții menite să îți facă viața mai ușoară. Din păcate, este foarte ușor să le treci cu vederea. Majoritatea utilizatorilor introduc adresa sau punctul de interes de destinație, aleg eventual mijlocul de transport și se pun la drum. Din acest motiv, sunt utile articole, ca cel de aici, care îți arată trucurile utile.