24 apr. 2018 | 13:40

Google Chrome îți pregătește un design nou și modern

ACTUALITATE
Google Chrome îți pregătește un design nou și modern

Google Chrome este, de departe, cel mai popular browser al momentului, iar în curând acesta va avea parte de un redesign.

Google Chrome a reușit să devină cel mai folosit browser din lume, însă poziția privilegiată vine și cu oarecare responsabilități. E simplu să mizezi pe faptul că utilizatorii nu se vor îndrepta către o alternativă pentru că s-au atașat prea mult de produsul tău, dar totodată e mai înțelept să ții cont de nevoile acestora.

Material Design a prins destul de bine la public în ultimii ani, inițial pe telefoanele cu Android, iar mai apoi și în aplicații pentru PC-uri sau chiar în cadrul diverselor site-uri. După ceva timp în care designul Google Chrome a rămas neschimbat, e timpul pentru o împrospătare a designului, astfel că vei avea parte de elemente de Material Design în browser.

google chrome material design

Schimbările sunt deja disponibile dacă ești de acord să folosești cele mai recente build-uri pentru dezvoltatori, în care s-ar putea să dai totuși și de mici probleme. Cea mai importantă schimbare pe care o vei vedea în cadrul noului Google Chrome este vizibilă în partea de sus, în zona taburilor.

Noua bară de adresă are colțuri rotunjite, dar și taburile sunt rotunjite, astfel că se renunță la designul ”ascuțit” al actualului Chrome. Noile taburi sunt destul de diferite față de cele actuale și amintesc de un design ceva mai vechi al Firefox.

Google va susține conferința I/O în prima parte a lunii mai, iar atunci ne așteptăm să aflăm ceva mai multe detalii despre proiectul Material Design Refresh. Știm deja că și Gmail urmează să primească îmbunătățiri, dar putem spera și la alte produse Google care să fie împrospătate din punct de vedere al designului.