01 oct. 2018 | 11:57

Dezastrul despre care China nu vrea să știi că s-a întâmplat vreodată

ACTUALITATE
Dezastrul despre care China nu vrea să știi că s-a întâmplat vreodată

În anii ’90, China a început să fie tot mai interesată de propriul program spațial, însă eforturile lor s-au finalizat cu unul dintre cele mai mari dezastre.

În acea perioadă, Guvernul chinez era hotărât să reușească într-o afacere competitivă, iar pentru asta le-a oferit clienților occidentali prețuri pe care nu le puteau refuza. Astfel, în 1992 aceștia cereau 56 milioane de dolari pentru o lansare – jumătate din prețul cerut de European Ariane launch.

Inginerii americani au devenit imediat interesați și, cu toate că după ce au vizitat centrul spațial chinez credeau că infrastructura acestuia este primitivă, declarau că totuși era una funcțională, ceea ce i-a făcut să cadă la înțelegere cu chinezii.

Bruce Campbell era unul dintre specialiștii care a ajutat la pregătirea lansării satelitului american Intelsat-708 launch, din orașul Xichang, în 1996. În ajunul lansării care era programată pentru data de 15 Februarie, tot personalul și oaspeții hotelului în care erau cazați, au fost puși să meargă la clădirea unde avea loc pregătirea satelitului.

Campbell povestește că în momentul lansării a ieșit din camera de testare și a fugit în jurul clădirii, până când a găsit cel mai bun loc pentru vizionare. „Dar în loc să se ridice vertical, am văzut că racheta începea să se încline către est”, se menționează în jurnalul ținut de ingineri.

După ce a zburat timp de 22 de secunde în direcția hotelului și a complexului rezidențial, racheta de 426 de tone s-a prăbușit într-un deal. Satelitul din interior se desprinsese și se prăbușise la sol cu câteva momente mai devreme.

„Multe lucruri s-au întâmplat simultan. Am auzit cea mai mare explozie din viața mea, m-am întors și am început să alerg. Am auzit o explozie mai mică și după una mai mare. Am auzit cum sticla s-a spart și bucăți din ea zburau peste tot”, mai menționează jurnalul.

Cauza accidentului ar fi fost sistemul de control al rachetei, cu toate că un oficial militar al echipei de lansare a încercat să arunce vine în altă parte. La două săptămâni după accident, o agenție de știri chineză a raportat că accidentul a cauzat moartea a șase persoane, alături de 57 de răniți.

Acesta, de fapt, ar putea fi un număr realist al pierderilor din rândul personalului tehnic. S-ar putea să nu știm niciodată cât de mulți localnici au murit cu adevărat, cu toate că cifrele se îndreaptă către câteva sute, ceea ce ar face accidentul unul dintre cele mai grave dezastre de acest gen.