29 oct. 2018 | 07:34

De la Dacia la Trabant, acestea sunt cele mai frumoase mașini comuniste

ACTUALITATE
De la Dacia la Trabant, acestea sunt cele mai frumoase mașini comuniste

Probabil că asociezi perioada comunistă, pe zona auto, cu Dacia. Ei bine, chiar dacă mașinile comuniste au fost îndelung criticate, au existat câteva care mai stârnesc și azi amintiri frumoase.

Dacă ești cu adevărat pasionat de mașini, n-ai cum să ignori automobilele produse în diferite țări foste comuniste. Fie că vorbim de Dacia, fie că mergi până la Trabant.

Cele mai multe dintre ele au fost copiate după modelele din Occident, cum e cazul Dacia. Sau au folosit piese de la producătorii de renume din Vest. Însă unele automobile au reușit, cumva, să intre în istorie. Cei care au trăit acele vremuri încă le mai duc dorul. Ai văzut asta în România cu Dacia.

Zastava 750 (1955)

zastava

Zastava a fost un producător auto sârb (iugoslav) care a colaborat cu Fiat atunci când a început să producă primele modele Zastava 1400. Era însă o mașină mare, greoaie, de care iugoslavii nu aveau nevoie, așa că producătorul a obținut de la Fiat licența pentru producția în Iugoslavia a nou apărutului model de atunci Fiat 600.

La început, iugoslavii importau piesele din Italia și le asamblau în Balcani, dar, ulterior, aceștia au început să construiască mașinile de la zero.

Așa a luat naștere Zastava 750, un automobil mic, cu două portiere, care, la prima vedere, nu s-a deosebit cu nimic față de Fiat 600. Avea un motor de patru cilindri, de nici 1.000 cmc și doar 32 de cai-putere.

Tatra 603 (1956)

tatra 603

Tatra este unul dintre cei mai vechi producători auto, având origine ceho-slovacă la momentul când s-a afirmat pe piața auto. Modelul 603 a fost cu mult înaintea vremurilor în care a apărut. Coeficientul său aerodinamic era atât de bine pus la punct, încât respectă până și standardele din prezent.

Prin urmare, numai elita de partid se plimba cu acest automobil avangardist. Nu era o mașină pe care ai fi vrut să o vezi în fața blocului pentru că ar fi fost clar că cineva primește o vizită “de sus”. Tatra 603 a fost un model unic care a ajuns și peste ocean, în Cuba. Așa s-a ales Fidel Castro cu un exemplar alb și echipat cu aer condiționat.

Trabant 601 (1964)

trabant

Toată lumea a auzit și a văzut măcar o dată un Trabant. Pe la jumătatea anilor ‘60, noul model 601 avea să crească spectaculos popularitatea producătorului RDG-ist.

Inițial, nemții comuniști ar fi dorit să înlocuiască și Trabant 601 prin anii ‘70, dar mașina a supraviețuit, aproape neschimbată până în 1990. reunificarea Germaniei a însemnat și sfârșitul Trabantelor, pe care germanii din RDG le-au abandonat efectiv pe străzi atunci când au dat de mașinile mai rapide și mai puternice din Vest. Nici măcar caroseriile n-au fost furate cu timpul, pentru că nu erau metalice.

Dacia 1300 (1969)

dacia 1300

Nu puteam să nu adaug pe listă și Dacia 1300, a cărei poveste sunt convins că o știi. Pe scurt, Nicolae Ceaușescu a vrut să treacă România în rândul lumii și a dorit să găsească o mașină potrivită pentru românii de rând pe care să o asambleze. Iată, deci, Dacia.

Așa a fost ales Renault 12, după ce își aruncase o privire și cataloagele celor de la Alfa Romeo, Austin și Fiat.

La fel ca Zastava, Dacia mai întâi a importat piesele din Franța și le asambla în România. Cu timpul, Dacia a început construcția lui 1300 de la zero, din producție proprie și bine a făcut. Ultima versiune care a avut la bază Renault 12 a fost produsă în 2004, dar, Dacia fusese deja cumpărată de Renault încă din 1999.

Azi, România se mândrește cu brandul Dacia, fiind una dintre cele mai prospere industrii autohtone și, de mai mulți ani, are succes și în străinătate.

Lada Niva (1977)

lada niva

Bineînțeles, de pe listă nu putea să lipsească una dintre cele mai cunoscute mărci rusești, iar Lada Niva a fost unul dintre cele mai bune automobile produse de Uniunea Sovietică în anii ‘70.

Atunci când căutau un model, sovieticii au vrut pentru muncitorul de rând o mașină care se semene cu Renault 5 și să fie construită pe un șasiu de Land Rover. Așa s-a născut Lada Niva, SUV-ul rusesc care a fost testat în cele mai grele condiții off-road, de la Deșertul Uzbek, până la tundra siberiană (de aceea s-a și optat pentru un habitaclu închis).

Lada Niva a fost exportată în toate colțurile lumii și a fost una dintre cele mai bune mașini 4×4 pentru că se producea ieftin, se întreținea ușor și ieftin și se descurca de minune pe terenuri accidentate.