04 sept. 2018 | 13:20

Dacia Logan cu motor atât de puternic, că ar putea întrece mașini BMW sau Ferrari

VIDEO ACTUALITATE

Cea mai puternică Dacia Logan de stradă a fost creată de români și e capabilă să se ia la întrecere chiar și cu mașini BMW sau Ferrari. Chiar dacă la exterior arată ca un Logan, la interior, întreaga parte tehnică a fost schimbată.

Dacia Logan care iese din fabrica de la Mioveni este o mașină de familie, cu motorizare cel mult medie, de la care nu poți avea prea multe pretenții. Cei care își cumpără Logan, fie sunt fideli mărcii Dacia, fie acesta e modelul pe care și-l permit sau îi avantajează în viața de zi cu zi. O mașină ieftină, cu performanțe acceptabile și cu piese relativ ieftine.

Dar, ce se întâmplă când vrei mai mult de la această mașină și ai toate mijloacele financiare și tehnice să transformi banalul Logan într-un bolid de raliu cum n-ai mai văzut?

Canalul de YouTube, La Garaj Show, a publicat la sfârșitul lunii august un clip de prezentare a “celui mai puternic Logan de stradă din lume”. Este vorba despre o Dacia Logan modificată, care scoate până la 500 de cai-putere și atinge o viteză maximă de vreo 250 km/h.

Proprietarul spune că a achiziționat mașina în decembrie 2008, dar, când a decis să o modifice, tot ce a dorit a fost să inspire alți pasionați de motoare și să arate că și la brandul românesc poate depăși anumite limite.

Nu știu cât de mult inspiră, dar știu că mașina care a rezultat în urma schimbărilor majore pe care le-a suferit, este, într-adevăr, impresionantă, dacă iei în calcul performanțele destul de scăzute ale unui Logan din 2008. Acest Logan este echipat cu un motor de capacitate cilindrică 2.0 cmc, de Renault Megane RS. Prima modificare a fost să o treacă pe 1.6 cmc 16 valve, dar i-au ieșit “doar” 156 de cai-putere la motor, iar limitele apăreau deja pe 7.500 de turații.

Partea cea mai interesantă este că actuala motorizare nu e deloc pretențioasă. Loganul cu aproape 500 de cai-putere funcționează la capacitate maximă cu benzină direct de la pompă, cu cifra octanică 100.

Toate detaliile tehnice și modificările care i-au fost aduse sunt prezentate în clip, dar, ca un rezumat, trebuie să știi următoarele: mașina a rămas cu tracțiune pe față, dar are motor supra-alimentat cu turbocompresor, evacuare, admisie, electronică și transmisie în 6 trepte, inclusiv toate reglajele specifice unei mașini pentru drifting.

Acest Logan scoate vreo 411 cai-putere la roată, dar are posibilitatea să atingă și 500 de cai-putere, dacă crești presiunea în turbină, dar nu e o idee prea bună, având în vedere limitările sedanului de la Mioveni. Caroseria nu prezintă suficientă siguranță, din cauza aerdinamicii, ar spune unii, iar din punct de vedere tehnic, indiferent câte piese schimbi, frânele, direcția și manevrabilitatea au limitele sale.

O precizare cu privire la aerodinamică trebuie totuși făcută. Chiar dacă românii n-au fabricat mașini stilate și futuriste precum Lamborghini sau Ferrari, nu trebuie să ne autosubestimăm. Să nu uităm că Aurel Perșu a fost primul inginer mecanic român care a gândit primul automobil cu profil aerodinamic avansat din lume (la începutul anilor ‘20). Dar, despre acest subiect voi vorbi într-un alt articol.

Cert este că, deși nu pare, Dacia Logan nu stă deloc rău la capitolul aerodinamică. Coeficientul aerodinamic (Cx) al unui Logan din 2009 este de 0,36, în timp ce “monștri sacrii” precum Lamborghini Countach sau Nissan Skyline GTR au Cx 0,42, respectiv 0,40 (ce-i drept, sunt modele mai vechi, dar tot sunt mai populare și mai admirate decât un Logan).

Și, pentru că am pomenit în titlu de BMW și Ferrari, mai adaug 2 exemple: Ferrari F50 și BMW Z3 M au ambele un Cx de 0,37.