Țara care oprește computerele angajaților ca să nu mai stea peste program
Cred că tuturor ni s-a întâmplat să stăm peste program la muncă. Unii sunt conștiincioși și vor să-și facă treaba cât mai bine, alții au tras chiulul și chiar trebuiau să respecte un deadline, indiferent de motiv, la un moment dat, toți am trecut prin asta. Dar, cum ar fi ca cineva să îți interzică să stai peste program?
Coreea de Sud se numără printre țările cu cele mai multe ore de muncă din lume. Guvernul a introdus o nouă inițiativă care să-i forțeze pe angajați să nu mai lucreze peste program, decizie cu care, surprinzător, mulți nu sunt de acord.
Guvernul vrea să închidă la ora opt calculatoarele angajaților. Acest lucru se va întâmpla în zilele de vineri. Reprezentanții guvernului spun că astfel vor putea opri obiceiul unora de a sta peste program. Cei care sunt angajați la guvern lucrează aproximativ 2.739 de ore pe an, cu 1.000 de ore mai mult decât alți angajați din alte țări dezvoltate.
Proiectul Guvernului din Seul se va desfășura în următoarele trei luni și va avea trei etape. Pentru început, programul va intra în vigoare de pe 30 martie, atunci când toate calculatoarele vor fi închise la ora 20.00. A doua etapă va începe în aprilie, iar atunci calculatoarele vor fi închise la 19:30 în a doua și a patra vineri a lunii. Începând cu mai, angajații vor trebui să-și termine treaba la ora 19.00, în fiecare zi de vineri.
În situațiile speciale, vor putea fi acordate și scutiri, dar, în principiu, aceste reguli li se vor aplica tuturor angajaților. Cu toate acestea, nu toți angajații din guvern sunt încântați de aceste măsuri, 67,1% dintre aceștia au cerut să fie scutiți de această închidere forțată a calculatoarelor.
La începutul lunii martie, adunarea națională a Coreei de Sud a adoptat o lege care reduce timpul de lucru maxim săptămânal la 52 de ore, în scădere de 68 de ore, așa cum era înainte.