CFR și Metrorex pot doar să viseze la trenul care se conduce singur
Cât speri ca CFR să nu mai aibă întârzieri și Metrorex să ajungă și-n Drumul Taberei, britanicii au tren fără mecanic. Astfel, primul tren autonom a efectuat cu succes o cursă între două localități britanice. Trenul a avut la bord și persoane.
Marea Britanie a revoluționat din nou domeniul căilor ferate, după ce, pe 25 martie, a fost testat primul tren autonom cu pasageri la bord. 150 de oameni s-au încumetat să ia parte la experimentul istoric, în ciuda faptului că, recent, o persoană a murit în urma unui accident produs cu o mașină autonomă.
Cursa feroviară s-a efectuat între Peterborough și Horsham și s-a desfășurat exclusiv prin control computerizat, fără intervenția manuală a mecanicului de tren. El doar s-a asigurat că toate ușile au fost închise, iar pasagerii se aflau în perfectă siguranță.
Trenul a plecat din centrul Londrei, pe calea ferată Govia Thameslink. Trebuie specificat că astfel de curse controlate prin calculator se folosesc deja în subteranul capitalei engleze, dar a fost pentru prima dată când un astfel de tren a circulat la suprafață în mod autonom. Au existat, desigur, și sceptici, care sunt de părere că noul sistem automatic nu trebuie să înlocuiască prezența mecanicului.
E puțin probabil ca pasagerii să fie lăsați la voia întâmplării într-un tren autonom, dar experimentul care a avut succes este un pas înainte la care companiile noastre CFR și Metrorex probabil nici nu s-au gândit.
Planul acesta s-a concretizat în 2018, dar a început în urmă cu patru ani. Atunci, autoritățile din Londra de a pune la dispoziția cetățenilor nu mai puțin de 250 de trenuri capabile să circule singure, fără intervenția personalului feroviar. Acest proiect ar trebui să devină realitate abia după 2020, dar iată că suntem în 2018 și deja a fost testat primul tren autonom.
Planul a fost început de fostul primar al Londrei, Boris Johnson, care a vrut, odată cu introducerea noilor trenuri, să mărească și capacitatea acestora – de la câteva sute de persoane, care pot fi transportate în prezent, la câteva mii. Planul era cât se poate de ambițios, dar nimic nu pare imposibil pentru englezi când vine vorba de căi ferate.