Mașinile cu adevărat mici: automobile frumoase, cool și extrem de ciudate
Cele mai mici mașini din lume, concepute cu decenii în urmă, sunt privite și azi cu neîncredere. Dar, deși unele arată extrem de bizar, sunt mai utile decât par.
Micro-mașinile n-au impresionat niciodată prin performanțe tehnice, tocmai din cauza mărimii extrem de reduse a caroseriei care, nici nu erau prea aerodinamice și nici nu puteau oferi suficient spațiu pentru o mecanică sau electronică avansate.
Totuși, mașinile au existat, pentru că producătorii de atunci sperau să revoluționeze traficul urban care devenea tot mai aglomerat și costisitor. N-au reușit să fabrice decât un număr limitat de modele, dar micro-mașinile rămân azi una dintre atracțiile colecționarilor de mașini clasice.
BMW Isetta, mașina cu inginerie nemțească
Când a fost conceput pentru prima dată acest model, mașina era încă de origine italiană, dar BMW a cumpărat patenta pentru a fabrica în jur de 300 de modele. BMW a îmbunătățit Isetta și, cu toate că și azi izbucnești în râs când o vezi, mașina era un fenomen în anii ‘70, în vremea Crizei Canalului de Suez care a dus la criza petrolului.
Oamenii căutau un vehicul cât mai mic și economic, iar BMW Isetta a fost alegerea corectă pentru mulți șoferi. Și, să nu uităm că Isetta putea prinde o viteză maximă de 96 km/h.
Messerschmitt KR175, KR200 și TG50, “tigrul” micro-mașinilor
Când spui Messerschmitt, te gândești imediat la celebrul producător german de avioane. Dar, în vremuri disperate, compania a îndrăznit să creeze un model inedit de automobil, în trei versiuni. Cel din urmă, TG500, a fost supranumit “Tigrul”.
A fost un vehicul cu trei roți, echipat cu un motor de 20 de cai-putere (pe modelul TG500), conceput pentru o singură persoană.
“Gândacul” lui Bond, autoturismul minuscul care putea să arate mai bine
Dacă a existat o micro-mașină care să combine toate elementele frumoase de design ale automobilismului anilor ‘70, a fost “Gândacul” celor de la Reliant Motors.
Mașina avea tot trei roți, dar putea transporta două persoane. Accesul în autoturism se putea face pe deasupra, ca la avioane și arăta mai bine decât alte modele din aceeași categorie.
Peel 50, cea mai mică, dintre cele mai mici autovehicule
Am mai scris despre Peel 50. A rămas, până azi, cea mai mică mașină fabricată vreodată. Au fost produse doar 50 de modele. În prezent, mai sunt doar câteva, dar chiar și cei de la Top Gear i-au dedicat un episod în urmă cu câțiva ani.
Sinclair C5, autoturismul electric cu motor de mașină de spălat
Sinclair C5 a fost o raritate și o ciudățenie în lumea automobilelor. Modelul original, realizat în urmă cu 30 de ani, semăna mai degrabă cu un scuter mai confortabil.
Cel mai ciudat aspect la Sinclair C5 era că funcționa cu un motor de mașină de spălat rufe, era electrică, dar, din cauza bateriilor de calitate inferioară de la acea vreme, avea o autonomie de doar 20 – 30 de kilometri.
Subaru 360, cea mai mică mașină de familie
Pe lista micro-mașinilor nu poate fi omisă Subaru 360, un automobil care, supriză, era conceput pentru familie (una cât se poate de mică).
Subaru 360 a fost una dintre mașinile bizare pe care le-a dat Japonia de-a lungul timpului. Știu, nu-ți vine să crezi că acela e un Subaru. Când auzi de celebra marcă, te gândești la acel Impreza superb, conceput pentru raliuri, dar Subaru 360 a fost și ea unică și revoluționară, în felul ei: a fost echipată cu suspensii independente.