Cel mai vechi mesaj într-o sticlă a fost găsit și are o vârstă impresionantă

Cel mai vechi mesaj într-o sticlă a fost găsit și are o vârstă impresionantă
Andreea Cuzub
10:18 07.03.2018

O familie din Australia a descoperit cel mai vechi mesaj trimis într-o sticlă, în timp ce se plimba pe o plajă din vestul țării.

Sticla cu cel mai vechi mesaj a fost găsită după aproximativ 132 de ani de la aruncarea acesteia în mare. Știu, sună ca poveste care duce într-un basm, dar nu-i chiar așa. E un fapt divers din prezent și e cumva impresionant că un mesaj ascuns astfel a rezistat atât de mult.

Soțul femeii a declarat că, atunci când a văzut sticla, Tonya s-a gândit că ar arăta bine pe raftul cu cărți. La început, ei au crezut că este vorba de o țigară rulată, abia mai târziu, după ce au curățat-o de nisip, au realizat că era vorba de un mesaj legat. În continuare, au lăsat documentul la uscat și astfel, au reușit să deslușească scrisul de mână.

Era vorba despre un mesaj prin care cititorul era rugat să contacteze Consulatul German. Mai târziu, ei au mai observat și data la care a fost scris mesajul: 12 iunie 1886. Numele vasului de pe care a fost trimis e Paula. Astfel, au decis să dea mesajul pe mâna experților de la Muzeul Australian de Vest.

În urma cercetărilor, experții au confirmat că era vorba despre un mesaj al unei nave germane. Cumva evident, dat fiind că era în căutarea consulatului.

Doctorul Ross Anderson a declarat că mesajul a fost scris pe data de 12 iunie 1886, pe nava germană Paula. Acesta a fost scris de căpitan care spunea că o sticlă a fost aruncată peste bord.

În timpul experimentului german de 69 de ani, au fost aruncate peste bord mii de sticle, iar până în prezent doar 662 de mesaje au fost descoperite. Ultima sticlă de genul a fost găsită în anul 1934 în Danemarca. Înainte de această descoperire, recordul Guinness pentru cel mai vechi mesaj dintr-o sticlă era de 108 ani. Mesajele tale pe Snapchat cât rezistă?

Sursa: BBC
loading...