08 iul. 2018 | 09:02

Cea mai urâtă mașină din lume era pentru adulții cu minte de copil

ACTUALITATE
Cea mai urâtă mașină din lume era pentru adulții cu minte de copil

Cea mai urâtă mașină din lume a fost și printre cele mai mici automobile concepute vreodată. Deși arăta precum o jucărie, ea putea fi condusă de adulți, ca să râdă tot orașul de ei.

Dacă-ți spun că această mașină a fost de origine americană, probabil n-ai să crezi. Americanii sunt cunoscuți pentru pasiunea lor imensă pentru mașinile mari și puternice, așa că e greu de crezut că un american a creat așa ceva, dar e adevărat, iar istoria din spatele aceste cutii pe roți e chiar interesantă.

Această mașinuță bizară, dar interesantă și-a făcut apariție prin anii 1950 și s-a numit Eshelman, după numele celui care a creat-o, Cheston Lee Eshelman. Eshelman a fost un inginer care a decis să intre în lumea afacerilor și să devină producător de vehicule. Dar a început cu ceva mic la început, la propriu vorbind.

Prin anii ’40, când a intrat el în afaceri, s-a apucat să producă aeronave de mici dimensiuni. Chiar a inventat un avion mic, cu o formă neobișnuită la acea vreme, care semăna mai degrabă cu o molie, dar care, după cum vei vedea într-o înregistrare a vremii, funcționa destul de bine.

A înființat întâi o companie producătoare de aeronave ușoare, apoi, și-a mai deschis una în Baltimore, care se orienta către producția de tractoare mici de grădină, mașini de tuns iarba și alt echipament asemănător folosit în grădinărit.

Prin 1953, după ce a văzut că îi mergea bine afacerea, a decis că vocația sa era producție de automobile, în care vedea și viitorul. Eshelman era vizionar, dar el nu a putut să iasă din propriile tipare de design. Și așa s-au ales americanii cu mașina asta ciudată de care și un copil s-ar speria în zilele noastre.

cea mai urata masina 1

A început cu vehicule mici, pentru copii, dar și mașinuțe pentru golf (acelea cu care te deplasezi pe teren și îți cari și crosele).

Nici la partea de PR nu prea a lucrat. Eshelman își făcea cunoscută marfa prin reclame micuțe, prin pagini de ziar, nimic sofisticat. Dar și vremurile erau de așa natură.

Primul model pentru copii ave ao lungime de doar 137 cm, o greutate de aproape 100 kg (enorm de mult) și era propulsată de un motor de doi cai-putere. Dar, chiar și cu greutatea și dimensiunea acelea, mașinuța putea prinde până la 24 km/h. Era mai periculoasă decât părea, mai ales că nu era nici acoperită.

Americanul acesta excentric s-a gândit apoi să creeze și modele pentru adulți, dar a păstrat designul. Era ca o jucărie pentru adulți, dar nu cea la care te gândești tu. Era un vehicul stresant de dubios, pe care l-a testat și un congressman. Mașina era mai mare, avea un motor mai puternic, de șase cai-putere, care putea propulsa doi adulți până la o viteză de peste 50 km/h.

cea mai urata masina pentru bogati

Era ceva fantastic din punct de vedere tehnic. Un “papuc” de metal, o găleată pe roți, să te transporte cu așa viteză. Dar nu îți imagina că au fost prea mulți entuziaști ai acestei mașini. Eshelman n-a fost niciodată un nume mare în sitoria automobilismului american. A rămas doar amintirea acelei bizarerii.

Chiar a fost cea mai urâtă mașină, chiar și pentru un copil. Dar, măcar avea faruri funcționale și a creat chiar și un model pentru bogații cu pretenții care doreau lux. Nu-ți face nici iluzii, era doar o cutie puțin diferită, acoperită, ce-i drept,dar nimic special.