18 apr. 2018 | 14:08

Cum poți fi aspirat din avion chiar și în mijlocul zborului

ACTUALITATE
Cum poți fi aspirat din avion chiar și în mijlocul zborului

Deși ai spune că e mai mult un scenariu de film, poți fi aspirat din avion. În urmă cu o zi, o femeie a fost aspirată pe geam, însă a fost trasă înapoi de restul pasagerilor.

Pe 17 aprilie, un avion Boeing 737, care aparține companiei Southwest Airlines a aterizat de urgență pe un aeroport din Statele Unite. Asta pentru că motorul stâng al aeronavei a explodat. O femeie aproape că a fost smulsă din avion prin fereastra ruptă de lângă ea, dar ceilalți pasageri au tras-o.

Deși îți sună a scenariu de film, astfel de cazuri s-au tot întâmplat. În timp ce accidentele fatale ale aeronavelor sunt extrem de rare, au existat cazuri în care pasagerii au fost aspirați din avion. Thomas Anthony, directorul programului de siguranță și securitate al Universității din California de Sud, a confirmat asta.

În 1989, de exemplu, o ușă a unui avion a explodat în timpul zborului 811 al companiei United Airlines. Nouă pasageri au fost aspirați din avion atunci. Acest lucru este posibil pentru că interiorul avionului este presurizat.

Oamenii pot respira chiar și când avionul urcă la altitudini mai mari. Diferențele de presiune dintre interiorul și exteriorul aeronavei provoacă această aspirație, care ar putea trage un pasager din avion dacă este perforat. Cu cât avionul este mai mare, cu atât diferența de presiune este mai mare, spune Anthony.

Ce se întâmplă când un avion este depresurizat

Termenul folosit în industria aeronautică este „depresurizare rapidă”. Presurizarea unei aeronave are drept scop menținerea aerului în interiorul avionului, la un nivel în care oamenii să îl respire confortabil. În general, pe măsură ce aeronava ia altitudine, presiunea aerului, în exteriorul avionului, se diminuează.

Aeronavele comerciale sunt ținute la o altitudine de presiune de aproximativ 2.438 de metri, astfel încât oamenii să respire aerul. Atunci când aeronava este perforată și există o gaură, există mai puțină presiune, este mai puțin oxigen, iar măștile de oxigen coboară. În plus, cu cât o gaură este mai mare, cu atât cresc șansele ca un pasager să fie aspirat.

Specialiștii spun că nu există neapărat un loc în avion pe care să-l poți cere când îți cumperi biletul, ca să fii în siguranță în caz de depresurizare. În mare, totul depinde de locul în care are loc depresurizarea. Dar Anthony spune că un scaun care este mai aproape de mijlocul avionului ar putea fi de ajutor.