Apple are brevet pentru încărcare wireless între două dispozitive
Apple dezvoltă o tehnologie de încărcare wireless între două dispozitive mobile. Ar putea fi una dintre cele mai utile funcții de până acum.
Apple a înregistrat un brevet pentru o tehnologie de încărcare wireless între două dispozitive și funcționează într-un mod mai interesant decât pare. Schițele publicate descriu cum funcționează încărcarea wireless, mai exact printr-o bobină internă care transmite curentul electric bidirecțional și wireless.
Mai simplu spus, un iPad sau un MacBook, echipate cu același sistem de încărcare wireless, ar putea să-ți umple bateria de la un iPhone X sau iPhone 8 fără să te mai ai nevoie de un cablu USB sau de un încărcător wireless.
În momentul de față, nicio tabletă, laptop sau telefon nu dispune de o asemenea funcție, așa că Apple ar putea fi, din nou, compania care inovează în domeniu.
Încărcarea wireless între două dispozitive este extrem de utilă în special când ești plecat în vacanță, atunci când bateria telefonului tău e descărcată și ai uitat încărcătorul. Dacă ai MacBook-ul la tine și acesta e suficient de încărcat, nu mai ai grija cablului USB.
După cum observi în schițe, viitoarele MacBook-uri vor fi echipate cu mai multe puncte de emitere semnal wireless, așa că vei putea să încarci până la trei telefoane simultan.
De asemenea, un iPad echipat cu aceeași tehnologie, îți permite să încarci un telefon mobil prin plasarea acestuia pe ecranul tabletei sau pe spatele ei. Tehnologia de încărcare wireless e compatibilă și cu Apple Watch.
Sigur, asta o să te facă puțin dependent de un MacBook, dar funcția ar putea fi extrem de utilă, dacă oferă și o încărcare rapidă și eficientă. Momentan, nicio încărcare wireless nu e mai eficientă decât cea clasică, prin conectarea dispozitivului direct la priză.