05 feb. 2018 | 14:58

Airbus a testat primul vehicul zburător care se conduce singur

ACTUALITATE
Airbus a testat primul vehicul zburător care se conduce singur

Airbus e o companie recunoscută pentru avioanele sale, dar, în curând, ar putea avea și taxiuri autonome. Primul astfel de vehicul a efectuat primul test. 

Vehiculul zburător autonom de la Airbus trebuia să zboare încă din 2017. A întârziat, dar testul a fost, în sfârșit, făcut și l-a trecut. Vehiculul se numește Vahana, e autonom și decolează vertical. E, dacă vrei să-l vezi așa, o dronă ceva mai spațioasă și mai utilă. A fost creat de A3, centrul de inovaţii al grupului Airbus cu sediul în Silicon Valley. Primul zbor a fost efectuat pe 31 ianuarie în Oregon, Statele Unite ale Americii.

Zborul vehiculului Airbus a fost aproape ca unul din timpurile de început ale aviației. A început la ora locală 08.52 şi a durat 53 de secunde. Aeronava s-a ridicat până la înălţimea de cinci metri, apoi a aterizat în siguranţă. Odată cu această reușită, importantă mai ales la nivel simbolic, Airbus susține că Vahana e un vehicul care va duce la democratizarea zborurilor personale. Totodată, răspunde nevoii tot mai mari de mobilitate urbană. Sigur, vehiculele autonome vor fi din ce în ce mai căutate. Primul pas sunt mașinile autonome, care vor circula pe șosele, apoi cele care zboară.

[readmore]

„Acest prim zbor demonstrează că putem să dezvoltăm o inovaţie importantă într-un calendar de proiect foarte strict, pentru a furniza un avantaj concurenţial grupului Airbus”, a declarat Rodin Lyasoff, preşedintele executiv al A3 şi fost manager de proiect pentru Vahana. Acest vehicul, așa cum a fost gândit și cum a fost testat, este o combinaţie între dronă, elicopter şi automobil.

Are cabină, în care pot fi plasate persoane sau mărfuri, şi poate să zboare cu ajutorul a opt motoare cu elice. Îți poate aduce aminte de un concept prezentat la CES 2016, care n-a mai ajuns să fie realizat vreodată. EHang 184 promitea un transport mai rapid și destul de sigur pentru pasageri. Era din prima promovat drept dronă. În cursa pentru vehicule zburătoare autonome este și Boeing.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele