PLAYFILM „A Quiet Place” – Drama horror care se joacă nemilos cu simțurile tale

„A Quiet Place” a apărut și la noi și este tot ceea ce au așteptat fanii dramelor cu subtonuri horror – subtil, tensionat și atât de bun încât te va face să le spui tuturor cunoscuților despre el. Rotten Tomatoes arată că filmul are deja 95% pe Tomatometer și nu dă semne să coboare prea curând.

Partea poate cea mai bună la „A Quiet Place” este că nu apelează la tertipuri ieftine pentru a te speria. Nu se joacă cu mintea ta în felul în care te-au obișnuit filmele de duzină care au apărut de-a lungul timpului. Poți uita de tensiunea bine-cunoscută pe care o simți înainte de un jump-scare, pentru că nu este cazul aici. Vei simți o altă tensiune, una mai intensă și mai reală.

Premisa filmului sună cam așa: e anul 2020 și majoritatea populației a fost ștearsă de pe suprafața Pământului în mai puțin de trei luni. Vina o au niște creaturi oarbe, cu auz hipersensibil, care ucid la cel mai mic sunet și care au invadat planeta. Monștrii aceștia sunt mari, rapizi și par indestructibili.

Dacă ești pasionat de filmele și serialele cu monștri dubioși, ți se vor părea că sunt copiii nelegitimi ai Demogorgonului din „Stranger Things” și creaturii din „Cloverfield”.

Cum să faci pufuleți chiar la tine acasă. Ai nevoie doar de două ingrediente banale

Ana Baniciu și-a botezat fiul în secret. Primele imagini cu cel mic în brațele nașei Raluka

„A Quiet Place” nu va fi blând cu emoțiile tale

Pe parcurs, vedem povestea familiei Abbott, formată din Lee (John Krasinki), soția lui, Evelyn (Emily Blunt) și copiii lor – fiii Marcus (Noah Jupe) și Beau (Cade Woodward) și fiica surdo-mută Regan (Millicent Simmonds).

Îi vedem încă de la început cum dau raidul printr-un supermarket părăsit, în căutare de hrană. Toți vorbesc prin semne, iar singurele șoapte pe care și le permit abia dacă se disting. Devine clar că sunetul este o problemă în acest univers, dar încă nu știm că acesta atrage creaturi desprinse din cele mai urâte coșmaruri.

Fiul cel mai mic, Beau, pare să își dorească foarte mult un avion de jucărie, însă tatăl său nu îl lasă, făcându-i semn că avionul ar face prea mult zgomot. Totuși, Beau și sora lui, Regan, rămân în urma grupului, așa că ea îi dă avionul în secret.

Următoarea scenă este cea care efectiv te va captura în universul filmului și nu îți va mai da drumul până la final. Îi vedem pe cei din familie cum se plimbă desculți pe o cale ferată, și pe Beau la capătul din spate al cozii. De nicăieri, el scoate avionul și îl pornește, iar jucăria începe să cânte. Și așa, groaza de pe fețele personajelor din film transcende din ecran și direct în sala de cinema.

Deși au trecut doar cinci minute din film, tensiunea te macină și știi că va urma ceva rău – doar că nu știi exact ce.

Restul acțiunii se petrece la mai bine de un an de la scena cu avionul. Evelyn este însărcinată, iar Lee caută o cale prin care să oprească monștrii ce ucid la cel mai mic sunet. Sarcina lui Evelyn poate fi privită din două perspective.

Unii ar putea să o vadă drept ceva egoist, pe când alții tind să fie ceva mai empatici cu privire la situație. Eu mă aflu în cea de-a a doua categorie. Cred că sarcina ar fi fost într-adevăr un act egoist dacă ar fi fost premeditată. Doar că sarcinile neplanificate nu sunt ceva nemaiîntâlnit, ceea ce a fost, cel mai probabil, și cazul lui Lee și Evelyn.

Alternativa avortului ar fi fost mult prea periculoasă din moment ce niciun doctor nu s-ar fi aflat prin preajmă.

Tăcerea este personajul principal în „A Quiet Place”

Așa cum este de așteptat din premisă și din titlu, „A Quiet Place” este un film relativ tăcut – atât de tăcut încât mi-am dat seama după câteva minute că ar fi trebuit să mănânc jeleuri, nu chipsuri, în sala de cinema.

Tăcerea din film se transpune cu succes în realitate, deoarece publicul abia dacă a scos vreun sunet, cu excepția unui „Bine, bă!” strigat cu sinceritate și bucurie într-un moment crucial al filmului.

Și dacă tot vorbim de tăcere, este de menționat cât de bine se joacă actorii cu ea. Dialogul este atât de puțin, încât probabil a umplut doar o foaie de scenariu, însă asta doar întărește atmosfera că ceva se va întâmpla dintr-un moment în altul.

Scena nașterii este poate una dintre cele mai intense, în cea mai mare parte din pricina felului în care Emily Blunt reușește să transforme lipsa de replici într-un spectacol sfâșietor.

Dincolo de asta, John Krasinski, care este regizorul filmului și soțul lui Emily Blunt în viața reală, știe cum să te facă să anticipezi momentele de zgomot în mod natural. Un cadru cu un cui pe trepte sau unul cu un ceas care urmează să sune este suficient să te facă să stai nemișcat, cu respirația tăiată, în așteptarea inevitabilului.

Întrebările cu care rămânem după „A Quiet Place”

La sfârșitul filmului, rămâi cu destule întrebări la care să te gândești în drum spre casă. Întrebările nu sunt atât de mult plot-holes cât sunt simple spații rămase goale în mod intenționat, pentru a fi completate de imaginația privitorului.

La un moment dat, îi vedem pe Lee și Marcus lângă o cascadă. Lee strigă în gura mare, apoi îi explică lui Marcus faptul că atunci când un zgomot mai mare este în apropiere, cum era cascada, creaturile nu vor ataca sursa zgomotului mai mic.

Rămânem cu întrebarea: de ce întreaga familie nu s-a mutat în apropierea cascadei? Posibilitățile variază, dar cele la care am preferat să rămân sunt următoarele: fie voiau să păstreze o reminiscență a vieții lor de dinainte de invazie, fie mutarea ar fi putut fi prea zgomotoasă pentru a merita riscul.

Mai rămâne o întrebare: de unde vin totuși creaturile hipersensibile la zgomot? Inițial, am presupus că sunt extratereștri și nu m-am gândit mai departe de atât. Fanii filmului au însă mai multe ipoteze pe care le împărtășesc pe forumuri.

Mulți au fost de acord că, din moment ce creaturile erau oarbe și acționau doar în funcție de sunet, nu ar fi putut să călătorească independente prin spațiu, pe o navă construită de ele. Câțiva au venit cu ipoteza că niște forme de viață mai inteligente din altă galaxie au dat drumul monștrilor pe Pământ, pentru a eradica populația rapid, fără să fie nevoie de un război. Dar poate cea mai interesantă teorie mi s-a părut cea în care un fan a presupus că aceste creaturi hipersensibile la sunet au venit din interiorul Pământului, ca un răspuns autoimun al planetei la poluare și suprapopulare.

Oricare ar fi răspunsurile, nu ar strica un prequel sau un sequel care să ne răspundă la ele – mai ales că filmul s-a terminat prea repede și ne-a lăsat în aer în mod nemilos. Oricum ar fi, dacă mergi să vezi „A Quiet Place”, vei ieși din sala de cinema tăcut, cu senzația că ai fost martor la ceva din altă lume.