Mit sau adevăr: n-ai voie pe Facebook și internet în UE, dacă ai sub 16 ani
UE are o lege nouă pentru mediul digital în care trăim. Oricât de importantă sau plictisitoare ar fi, oamenii s-au legat cel mai mult de limita de vârstă impusă adolescenților.
În decembrie 2015, internetul s-a aprins puțin la adresa UE și a unui proiect de lege care acoperă și vârsta pe care ar trebui s-o aibă adolescenții, ca să nu ceară acordul părinților. Au trecut aproape doi ani și lumea aproape a uitat de acest proiect, doar că el a mers înainte și din mai 2018 va fi aplicat.
În România, cel puțin, a revenit în actualitate odată cu un articol publicat recent. Conform acestuia, Poliția Română a organizat o dezbatere despre siguranță online și participanții au fost întrebați ce păreri au despre norma europeană. Din răspunsurile pe care le-am văzut am înțeles că acei participanți n-au înțeles nimic. Dar, în egală măsură, se înțelege de ce Poliția Română a publicat un video despre ce-i internetul și cum să fii în siguranță online.
În 2015, au fost câteva titluri alarmiste și s-a presupus că noile legi UE vor distruge internetul așa cum îl știm, dar, mai ales, îl vor face aproape inutil pentru copii (adolescenți). Am căutat acea lege, am văzut că va fi aplicată din mai 2018 și are câteva nuanțe de care ar trebui să ții cont. Firesc, nu zic că UE are mereu cele mai bune idei, dar toată gălăgia despre acest episod e o gălăgie prost direcționată.
Adolescenții sub 16 ani chiar nu vor avea voie pe Facebook și altele?
Pe 22 decembrie 2015, Comisia Europeană a publicat un articol scurt despre mituri cu privire la acest proiect de lege. Acolo, încă din titlu, a spus că nu vrea să interzică accesul celor sub 16 ani de pe internet, de pe site-uri social media. Concluzia era aceasta: „Astfel, pe 15 decembrie 2015 s-a ajuns la un consens de compromis – țările care nu prevăd [o vârstă minimă], vor aplica o limită de 16 ani. Țările care au legi naționale pot să coboară pragul, dar nu mai jos de 13 ani”.
În Marea Britanie, de exemplu, limita de 13 ani era deja implementat. Alte țări vor trebui fie să se conformeze legii UE, fie să își stabilească un prag propriu între 13 și 16 ani.
Într-un articol publicat în mai 2017 (deci, cu un an înainte ca legea să intre în vigoare), CE a tratat mai pe larg această limită pentru copii. „Când e vorba de servicii care țin de societatea informațională oferite direct unui copil, Regulamentul prevede necesitatea unui acord [din partea părinților] pentru procesarea datelor [pe care copilul și le dă pe serviciul respectiv – Facebook, WhatsApp, Instagram, altele]. Limita de vârstă rămâne statelor membre să fie definită între 13 și 16 ani”.
Firesc, a explicat și de ce vrea așa ceva: scopul ar fi să protejeze copilul în fața presiunii de-a da date despre el, fără să știe ce presupune asta. Implicit, acordul părintelui, unui tutore, ar fi necesar, pentru că un adult ar avea mai mult discernământ. „[Legea] nu-i va opri pe adolescenți să folosească internetul pentru a se informa, pentru a se educa etc.”
Ți-a atras atenția interdicția, dar modificările UE acoperă mai mult decât Facebook
Legea care a enervat oameni în 2015 și care a fost tratată superficial de Poliția Română recent e în lucru, ca idee, din ianuarie 2012. Una dintre ideile care o justifică este necesitatea înlocuirii Directivei Protecției Datelor (din 1995) cu Regulamentul General de Protecție a Datelor. Altfel spus, un cadru care să fie adaptat noilor cerințe din internet. Totodată, s-a urmărit crearea unei legislații care să protejeze indivizii de felurile în care serviciile online ar putea să le folosească datele.
E clar, deja, că orice serviciu gratuit înseamnă o folosire în diverse scopuri a datelor pe care utilizatorii le furnizează. Articolul 8 cuprinde și noile prevederi pentru adolescenți. În egală măsură, UE are un fel de război soft cu companii ca Google, Facebook și altele (pe rațiuni ecnomice) și vrea să aibă un cadru cât mai strict pentru a limita puterea pe care acestea o au în Europa.
Conform rezumatului publicat în mai 2017, o lege pentru un singur continent ar presupune beneficii economice care ajung la 2,3 miliarde de euro pe an (că nu mai trebuie să treacă fiecare firmă prin birocrația fiecărei țări, de exemplu). Mai mult, companiile ar trebui să se raporteze doar la o singură lege, ușurându-le astfel extinderea afacerii în Europa. În final, ar fi aceleași reguli pentru toate companiile și ar fi transparență mai mare.