23 oct. 2017 | 11:00

Cele mai bune filme psihologice care merită toată atenția ta

FEATURE
Cele mai bune filme psihologice care merită toată atenția ta

Filmele psihologice sunt fascinante prin natura lor – punctul lor focal nu este să te impresioneze prin violență, ci să te răpească din scaunul de pe care le privești și să te ducă în mintea protagoniștilor din universul lor.

[related]

Atunci când simți nevoia să găsești un film care să se joace nestingherit cu mintea ta și să te lase mut la final, verifică lista de mai jos și nu vei fi dezamăgit.

10. The Butterfly Effect (2004)

Acest film psihologic îl are în centru pe Evan, un student care își pierde cunoștința de multe ori. Când acest lucru se întâmplă, el poate călători înapoi în timp, către momentele dificile din copilăria sa. Totuși, prin schimbarea trecutului, prezentul se schimbă drastic, iar Evan se găsește în mijlocul unor realități de coșmar. Pe parcurs, protagonistul își confruntă cei mai obscuri demoni, întorcându-se din nou și din nou în copilăria care i-a fragmentat psihicul atât de puternic.

9. Black Swan (2010)

Acest thriller psihologic o are în mijlocul evenimentelor pe Nina, o dansatoare care se trezește prinsă în pânza competiției cu Lily, noua angajată a companiei de balet. Cele două se luptă pentru rolul principal în „Lacul lebedelor”, cel de dansatoare care poate interpreta atât Lebăda Albă, cât și Lebăda Neagră. Pe măsură ce balerinele dezvoltă o relație bolnăvicioasă, Nina începe să descopere că are un miez întunecat și senzual, pe care nu îl anticipase.

8. The Stanford Prison Experiment (2015)

Filmul dă viață pe ecran experimentului Universității Stanford, în care s-a încercat urmărirea comportamentului a 24 de participanți în contextul unei detenții simulate. Cei 24 de tineri sunt stabili psihic și împărțiți în 2 grupuri, gardieni și deținuți. Transformările prin care trec aceștia sunt neașteptate și intense, și vizează fragilitatea psihicului uman, capacitatea de a răni pe cei care nu ți-au greșit și ușurința de a deveni obedient.

7. Memento (2000)

Acțiunea acestui film psihologic un bărbat amnezic care, prin notițe și tatuaje, încearcă să dea de urmă ucigașului soției lui, atras în mrejele răzbunării. Evenimentele se desfășoară în ordine cronologică inversă și sunt împărțite în două fire narative separate, care ajung să se intersecteze. Pe parcurs, starea psihică a eroului este reflectată clar, însă cumva reușește să îl lase pe privitor cu posibilitatea de a trage propriile concluzii.

6. Split (2016)

În Split, ajungi să te scufunzi în mintea fracturată a unui bărbat, Kevin, care are tulburare de identitate disociativă. Kevin a reușit să își dezvăluie cele 23 de personalități care conviețuiesc în el cu ajutorul psihiatrei sale, dr. Fletcher. Atunci când răpește trei adolescente, zidurile dintre personalitățile sale încep să se dărâme, pe măsură ce o a 24-a personalitate, denumită Bestia, se pregătește să iasă la suprafață.

5. The Silence of the Lambs (1991)

Între cele mai bune filme psihologice se regăsește și Tăcerea Mieilor, în care agenta FBI, Clarice Starling, primește sarcina de a investiga cazul criminalului Buffalo Bill, care are drept victime doar femei, din care desprinde bucăți de piele. Pentru a rezolva cazul, Clarice decide să apeleze la Hannibal Lecter, un criminal de profesie psihiatru care își devora victimele. El acceptă propunerea lui Clarice cu condiția ca aceasta să îi dezvăluie câte ceva personal. Duelul verbal dintre cei doi este unul de o anvergură psihologică fascinantă, care te captivează.

4. Shutter Island (2010)

Într-unul dintre cele mai bune filme psihologice, agentul Teddy Daniels ajunge, alături de partenerul său, Chuck, pe insula Shutter, care găzduiește un ospiciu pentru cei cu tulburări mentale. Amândoi sunt nevoiți să investigheze evadarea unei paciente dispărute. Pe parcurs însă, Teddy pune la îndoială scopul său pe insulă, întrebându-se dacă trebuie doar să găsească pacienta sau dacă trebuie să vadă dacă zvonurile cum că bolnavii sunt tratați prin practici extreme sunt adevărate.

3. Se7en (1995)

Într-un oraș anonim, aflat constant sub apăsarea ploii cenușii, doi detectivi criminaliști – unul bătrân, care urmează să iasă la pensie, iar altul tânăr și energic – caută să găsească un anumit criminal. Ucigașul în cauză pare să aibă obiceiul de a-și pedepsi victimele pentru că au comis unul din cele șapte păcate capitale. Filmul caută să realizeze un portret pishologic al crimei, în loc de unul juridic sau moral.

2. Cele mai bune filme psihologice – Cube (1997)

Un grup de străini se trezesc inexplicabil într-un labirint uriaș format din cuburi. La fiecare pas îi așteaptă capcane mortale îngrozitoare, iar singura lor scăpare este un calcul matematic complicat. Numerele îi ajută să circule prin labirint, însă pe parcurs panica își spune cuvântul. Acțiunea dă naștere unei tensiuni psihologice imense, care reușește să părăsească personajele, să iasă din ecran și să se mute în privitor.

1. One Flew over the Cuckoo’s Nest (1975)

Patrick McMurphy este transferat dintr-o închisoare într-un ospiciu pentru cei cu probleme psihice, unde crede că va avea mai multă libertate. Prezumția lui se destramă însă când o întâlnește pe asistenta Ratched, care își menține pacienții supuși prin abuz, medicamente și electroșocuri. Firile complet opuse ale celor doi ajung să ce ciocnească violent, stârnind conflicte care ajung să se extindă asupra tuturor pacienților. Fără doar și poate, Jack Nicholson joacă un rol de excepție în ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, oferind publicului unul dintre cele mai bune filme psihologice și una dintre cele mai bune pelicule, în general.