Cele mai bune filme din 2017 pe care nu trebuie să le ratezi

Cele mai bune filme din 2017 pe care nu trebuie să le ratezi
Bianca Prangate
16:30 05.10.2017

Odată cu venirea toamnei, putem începe să sărbătorim cu cele mai bune filme de anul acesta. Au reușit, pe parcursul anului, să strângă mulțimile de oameni în sălile obscure ale cinematografelor și să îi elibereze de acolo mai fericiți, mai triști, cu mai multe întrebări sau cu mai multe răspunsuri.

Deși anul nu s-a încheiat și mai urmează să apară filme ce promit să fie bune, iată filmele anului 2017 care ne-au cucerit până acum, de la blockbustere și până la producții independente.

Un pas în urma serafimilor, film românesc printre cele mai bune filme

Filmul „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, a fost lansat pe 22 septembrie 2017. Tema principală este sistemul abuziv subordonat Bisericii Ortodoxe Române, poate cea mai puternică și influentă corporație din România. La film se lucrează încă din 2008 și e primul lungmetraj al lui Sandu. El a studiat muzica și a absolvit Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman. Nu e străin de mediu și l-ai putea vedea ca un Ion Creangă sau Tudor Arghezi, care au experimentat călugăria și au văzut biserica din interior, apoi și-au văzut de viața lor cu toate acele lecții la pachet.

O listă cu cele mai bune filme din 2017 nu poate să înceapă fără Dunkirk

Cristopher Nolan a reușit, odată cu Dunkirk, să mute atenția dinspre acțiune către cinematografia captivantă. Filmul descrie evenimentele dramatice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când trupele britanice și ale aliaților sunt prinse pe plaja franceză de către inamici și trebuie să supraviețuiască unui atac terifiant. Sunt scoase în evidență lașitatea, eroismul, egoismul și sacrificiul soldaților și a comandanților.

Wonder Woman e între cele mai bune filme cu supereroi

Filmul lui Patty Jenkins reușește să aducă un suflu proaspăt asupra filmelor cu supereroi, care sunt dominate de personaje masculine. Personajul Wonder Woman din benzile desenate DC a fost adeseori neglijat, însă acest lucru se schimbă odată cu acest film. Wonder Woman este conturată de un amestec de nobilitate, inocență și rațiune și reușește să reunească inteligența, frumusețea și forța fizică într-o manieră feministă, modernă.

Lady Macbeth transformă o carte într-unul dintre cele mai bune filme

În regia lui William Oldroyd, această adaptare a operei lui Nikolai Leskov, „Lady Macbeth of the Mtsensk District” are în centrul acțiunii o tânără mireasă din secolul XIX, care este vândută unui bărbat de vârsta a doua pentru a se căsători cu acesta. O dramă feministă de exploatează problemele profunde ale luptei rasiale și dintre genuri, filmul este o capodoperă clasică în straie moderne.

Nu poți termina 2017 fără Get Out

Horrorul lui Jordan Peele a reușit, atât prin cinematografia terifiantă, ce seamănă un suspans rece în privitor, cât și prin problematica profundă pe care o impun relațiile inter-rasiale, să cucerească mulți iubitori ai genului care renunțaseră la speranța că se vor mai face filme horror bune prea curând. Filmul urmărește un tânăr afro-american care merge un weekend la părinții prietenei sale pentru a-i cunoaște, dar curând află dedesubturile întunecate ale familiei fetei.

The Lure îți arată niște sirene, dar nu cum te-ai aștepta

Dacă La La Land a marcat reîntoarcerea musicalurilor în zona de mainstream, filmul regizoarei poloneze Agnieszka Smoczynska o definitivează. Filmul descrie drama unui cuplu tânăr sfâșiat de vise profesionale individuale. Twistul însă este unul neașteptat – protagonistele sunt, de fapt, sirene canibale bisexuale ce se hrănesc cu femei și bărbați din Varșovia anilor 80, în timp ce încearcă să se facă remarcate drept un duo pop denumit „The Lure”.

Thrillerul Split printre cele mai bune filme din 2017

Filmul care l-a propulsat pe M. Night Shyamalan înapoi în oceanul popularității, Split este un thriller psihologic de o intensitate dureroasă, ce nu trebuie ratat. Acțiunea urmărește un bărbat cu 23 de personalități diferite și care răpește trei adolescente. Tinerele trebuie să scape înainte ca cea de-a douăzeci și patra personalitate, denumită „Bestia”, să iasă la suprafață. Mai mult, Split s-a dovedit a face parte din același univers cu unul din filmele clasice ale lui Shyamalan, Unbreakable.

Atomic Blonde e printre cele mai bune filme, în general

Această poveste a Războiului Rece, în care regizorul Davd Leitch explorează limita fină dintre exploatare și putere, nu trebuie ratată. Acțiunea o surprinde pe cea mai letală asasină MI6 într-o msiune la Berlin. Ea trebuie să rezolve un caz de siguranță națională, pe fondul revoluției ce îneacă străzile germane și a zidului Berlinului ce stă să fie dărâmat. În drumul său, asasina răzbună orice trădare, fie ea de ordin profesional sau personal.

Alien: Covenant, pentru că mai avem nevoie și de SF

Nu poți avea un top cu cele mai bune filme din 2017 fără un SF. Opera horror futuristă a lui Ridley Scott readuce teroarea profundă din primul film, Alien, și o dublează. Echipajul navei Covenant se trezește dintr-un somn criogenic adânc în urma unei explozii în apropierea planetei Origae-6 pe care sperau să o colonizeze, ce distruge stocurile de energie și lasă în urmă multe victime. Supraviețuitori descoperă apoi un paradis neîntinat, ce ar putea deveni noul lor cămin. Aceștia nu știu însă că ceea ce îi așteaptă în acest tărâm este departe de promisiunile raiului.

The Lost City of Z cu puțină călătorie

Regizorul James Gray se îndepărtează în acest film de străzile cenușii ale New York-ului și se aventurează în inima Amazonului. Acțiunea are la bază fapte reale, urmărindu-l pe exploratorul britanic Percy Harrison Fawcett, ce căuta așa-zisul City of Z în 1925 și a dispărut împreună cu echipajul său. Filmul vorbește despre aventură, clase sociale și intoleranță, precum și conflictul uman dintre dragostea pentru mediul de trai și dorința de a evada din acesta.

I Don’t Feel at Home in This World Anymore închide lista cu cele mai bune filme din 2017

Cu acest film plin de suspans și umor, regizorul Macon Blair reușește să atragă privitorii prin prezentarea neplăcerilor mici și mari ale vieții de zi cu zi. Firul evenimentelor urmează o femeie aflată în depresie, care este jefuită. Ea regăsește sentimentul că are un scop în momentul în care începe să prindă urma hoților alături de enervantul ei vecin. Filmul are la bază noțiunea simplistă că toți oamenii sunt niște ticăloși, dar că viața merită trăită în preajma acelora care, cumva, nu sunt.

 

Comentarii
loading...