NASA a creat roțile care să ne ajute la explorarea altor planete

NASA a creat roțile care să ne ajute la explorarea altor planete

NASA se pregătește intens pentru misiunile care vizează Marte și, de la o zi la alta, face progrese în ceea ce privește echipamentul special pe care-l va folosi.

NASA a creat anvelope superelastice care să facă față suprafeței stâncoase de pe planeta roșie. Aceste anvelope oferă o tracțiune mai bună decât una pneumatică tradițională și reduc posibilitatea de perforare, potrivit dezvoltatorilor. Anvelopa superelastică a NASA se daptează mediilor extraterestre, ca cel de pe Marte, de exemplu, și este o variantă mult mai sigură și mai de încredere decât roțile pneumatice, care se află, în prezent pe modelul Mars Curiosity Rover.

Agenția spațială planifică să schimbe anvelopele pentru viitoarele misiuni. Acestea sunt inspirate de anvelopele Apollo, pentru că utilizează aceleași aliaje de memorie de formă, care pot rezista la presiuni mari asupra componentelor. Asta înseamnă că anvelopele fără aer pot suporta deplasarea și deformarea reversibilă, eliminând astfel posibilitatea unor defecțiuni.

Tehnologia cu ajutorul căreia NASA a proiectat anvelopele a fost capabilă să creeze roți pentru mai multe automobile și autovehicule. Există anvelope pentru autoturisme, pentru vehicule militare, pentru vehicule de construcții, pentru vehicule agricole sau pentru aeronave.

„Mai mult, folosirea materialelor care își rețin forma circulară, în comparație cu arcurile, oferă chiar și mai mult potențial pentru a căra echipamente sau pentru a îmbunătăți flexibilitatea. Acest tip de anvelopă permite și deplasarea cu viteze mai mari”, a explicat NASA într-un comunicat de presă.

„În ciuda numeroaselor eșecuri, realizările tehnice și științifice în timpul efortului de explorare a planetei Marte au fost de neprețuit. Rezultatele științifice sunt discutate pe larg în literatura occidentală, iar cunoștințele tehnice au avansat”, a explicat V.G. Perming în cartea sa „Drumul dificil spre Marte”.

Sursa: NASA