Cât mai durează până când inteligența artificială te lasă fără job
Un raport sugerează că în câțiva ani ani locurile de muncă vor fi în pericol din cauza inteligenței artificiale.
AI îi amenință și îi obligă pe oameni să dezvolte noi competențe ca să își poată continua activitatea pe piața muncii. Un studiu realizat de Redwood Software și Sapio Reserch a arătat că liderii IT consideră că automatizarea ar putea afecta 60% din întreprideri până în 2022 și ar putea amenința locurile de muncă în acest proces.
Acum, un raport de la PwC, a doua companie de servicii profesionale din lume, sugerează o perioadă similară, una în care oamenii ar putea avea nevoie de învățare a unor competențe și abilități noi. Asta în cazul în care oamenii nu vor să stea pe tușă și să privească cum niște roboți le-au furat meseria. Raportul intitulat ”Forța de muncă a viitorului” a investigat 10.000 de persoane din China, India, Germania, Marea Britanie și Statele Unite. 37% din ei au considerat că inteligența artificială și robotica le vor pune în pericol locurile de muncă.
Un scenariu pe care raportul îl prevede pentru viitor este acela în care locurile de muncă ”tipice” nu mai există, determinând mișcarea menționată mai sus pentru dezvoltarea de noi competențe. Jeff Hesse, liderul principal PwC, spune că automatizarea îi forțează deja pe oameni să facă asta, deși nu este consecventă în toate domeniile. ”Variază în funcție de industrie, dar în următorii cinci ani vom vedea nevoia muncitorilor de a-și schimba abilitățile într-un ritm accelerat”, spune Hesse, potrivit Futurism.
Oamenii sunt deja pregătiți să înfrunte această realitate: 74% și-au exprimat dorința de a învăța noi competențe sau de a se recalifica pentru a avea un loc de muncă în viitor. PwC raportează că 38% din locurile de muncă din SUA sunt expuse riscului de a fi afectate de automatizare până la începutul anilor 2023, Germania fiind cu aproape 35% în urmă.
Anul trecut, cofondatorul Microsoft Bill Gates a spus că existat trei competențe pe care oamenii trebuie să le aibă să rămână pe piața muncii: știința, ingineria și economia. Ei nu trebuie să fie experți, dar trebuie să înțeleagă cât de cât. În cazul roboticii, cei care au cunoștințe despre gestionarea programelor automate de software vor fi foarte căutați. Hesse sugerează, de asemenea, oamenilor să cerceteze care domenii vor avea nevoie de competențele lor.