IFA 2017: Toate gadgeturile noi care vor fi prezentate în Berlin
IFA 2017 va începe în câteva zile. Berlin va fi, astfel, capitala gadgeturilor pentru aproape o săptămână și câteva dintre marile companii își prezintă acolo ultimele electronice.
Samsung a prezentat deja Galaxy Note 8, dar la IFA 2017 îl va aduce încă o dată, alături de alte gadgeturi noi. Pe lista noutăților sunt Gear S4, noul smartwatch al companiei, poate și o cameră 360 nouă sau o cască de realitate virtuală adaptată pentru Note 8. Alături de această companie, de la LG este așteptat V30, cu Android 8.0 și procesor de top, ecran cu margini subțiri și multe tehnologii noi, după cum scrie și ComputerBlog.
Sony nu va lipsi și pregătește lansarea modelelor Xperia XZ1 și XZ1 Compact, iar la standul HMD Global o să vedem, pentru prima dată, Nokia 8. Încă nu se știe dacă aduce, oficial, și Nokia 9 sau acela va fi amânat pentru mai târziu. Va fi și Huawei prezentă, doar că cel mai important telefon al companiei, adică Mate 10, va veni abia la o lună distanță, în Munchen.
De la Acer și ASUS vom vedea laptopuri și sisteme de gaming, iar cei din urmă ar putea aduce și telefoane. Lansarea însă e programată pentru Roma, astfel că Berlin nu va fi punctul de interes. Tot în liga aceasta, Lenovo va prezenta telefoane Moto și probabil laptopuri și dispozitive noi. În ultimii ani, compania a fost din ce în ce mai prezentă la evenimentele europene și n-a dus lipsă de dispozitive de arătat.
Lista companiilor prezenta la IFA 2017 continuă cu AMD, Philips, Qualcomm și Panasonic. La cei din urmă vom fi și noi prezenți. Sigur nu vor lipsi nici companiile chinezești, ca Xiaomi, OnePlus, Le Eco sau Oppo și Vivo. Universul gadgeturilor va fi completat cu electrocasnice, camere foto și video, roboți de toate felurile, biciclete și triciclete electrice.
Fotografie de James Cridland via Flickr.