Sony ar pregăti lansarea unui telefon cu ecran fără margini la IFA 2017

Sony ar pregăti lansarea unui telefon cu ecran fără margini la IFA 2017

Pe măsură ce evenimentul IFA 2017 se apropie, avem detalii și despre device-urile pe care vom avea ocazia să le vedem la începutul lunii septembrie.

Sony s-ar putea să-și surprindă fanii la început de toamnă, dacă este să dăm crezare unui zvon apărut pe rețeaua de socializare chineză Weibo. Conform acestuia, compania ar fi gata să lanseze un telefon care are ecranul fără margini, iar display-ul cu diagonala de 6 inci ar urma să aibă un raport de aspect de 18:9, identic cu cel de pe LG G6 și similar cu cel de pe Galaxy S8.

Dacă zvonul se adeverește, atunci ar însemna o schimbare destul de mare în ceea ce privește designul telefoanelor Sony. Majoritatea competitorilor s-au îndreptat deja sau au în plan să facă tranziția către bezeluri inexistente sau foarte mici, însă Sony a rămas în urmă la acest capitol. Modelele Xperia XZ Premiu, XZs, XA1 și XA1 Ultra au bezeluri generoase în părțile de sus și de jos, cu toate că ultimele două modele nu au margini pe laterale, arată phonearena.com.

Rămâne de văzut dacă zvonul trebuie luat în serios, deoarece directorul de marketing al Sony, Don Mesa, afirma că aceștia sunt fericiți cu raportul de 16:9. În plus, divizia de entertainment a companiei se bazează tot pe acest format, astfel că mutarea către 18:9 pentru telefoane poate că n-ar fi cea mai inspirată.

Cu toate acestea, Japan Display Inc., un conglomerat al diviziilor de display de la Sony, Toshiba și Hitachi, a anunțat că va începe producția în masă a unui display LCD care are bezeluri extrem de subțiri pe toate cele patru laturi și un raport de aspect de 18:9. Având în vedere că Apple și Samsung pregătesc asemenea telefoane pentru Q3 din 2017, e de așteptat ca și producătorul japonez să facă o mutare similară.

Citește și: