Cel mai ieftin proiector 4K a fost anunțat oficial de Optoma

Cel mai ieftin proiector 4K a fost anunțat oficial de Optoma

Dacă ți-ai dorit vreodată un proiector de calitate foarte bună pentru acasă, cel mai ieftin proiector 4K tocmai a fost lansat oficial de Optoma.

Deși prețul TV-urilor 4K este în continuă scădere, nimic nu se compară cu experiența vizionării pe un ecran cât un perete. Din păcate, până de curând, astfel de experiențe aveau un preț exagerat și prea puțini își permiteau să investească între 7000 și 10.000 de euro într-un proiector 4K. Alternativa vine de la Optoma. Compania tocmai a lansat cel mai ieftin proiector 4K, intitulat Optoma 4K UHD60.

Noul proiector va fi disponibil în curând la prețul de 2000 de dolari sau 1775 de euro, cu mult mai puțin decât multe dintre TV-urile 4K de top de pe piață. Acesta este construit folosind un sistem de proiecție DLP pentru a oferi conținut video la o rezoluție nativă de 3840 x 2160 pixeli. Ca un beneficiu suplimentar, include până și suport pentru standardul HDR10, deci poți fi sigur că imaginile vor fi vii, cu un contrast puternic și un gamut de culoare foarte stufos.

Cel mai ieftin proiector 4K vine la pachet cu lampă ce promite o luminozitate nativă de 3000 de lumeni. În condiții ideale, cei de la Optoma promit că micuțul proiector poate genera o imagine cu o diagonală maximă de 300 de inchi, aproximativ 7,5 metri. Poziția lămpii poate fi ajustată cu ușurință pentru a facilita instalarea în cele mai dificile condiții.

Merită reținut că cei de la Projector Central atrag atenția asupra faptului că noul proiector DLP apelează la câteva artificii hardware pentru a proiecta conținut la o rezoluție atât de mare, deși include un sistem de 2716 x 1528 de oglinzi (echivalentul pixelilor în proiectoare DLP). În orice caz, în condiții de utilizare normală, respectivul detaliu nu va fi vizibil. În plus, rezoluția suplimentară combinată cu suportul pentru HDR vor face minuni într-o varietate foarte de scenarii. Nu contează dacă te uiți la tabele supradimensionate în excel sau la cel mai nou film din universul Marvel, toate se vor vedea spectaculos.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: