Playtech News Bytes: recunoașterea vocală, parteneriatul Lamborghini-MIT și descoperirea care ar putea duce la înlocuirea bateriilor

, 22 Oct, 12:33

Playtech News Bytes este un scurt rezumat video al celor mai importante știri din domeniile auto, tehnologie și știință. Urmăriți un nou episod în fiecare săptămână.

În tehnologie, avem o reușită remarcabilă a Microsoft. Experții companiei au dezvoltat un software de recunoaștere vocală cu acuratețe foarte mare. Sistemul folosește rețele neurale pentru a procesa cantitățile mari de date pe care le primește. Apoi, poate descoperi tipare în conversațiile uzuale aproape ca un om. Vestea bună e că software-ul ar putea face asistenții virtuali, precum Cortana sau Siri, cu adevărat inteligenți și capabili să urmărească o conversație. În prezent, pot recunoaște vocea, dar au probleme în a urmări fraze lungi. Mai multe informații despre acest subiect aflați de pe playtech.ro.

În domeniul auto, Lamborghini vrea să creeze noi bolizi de lux. Ce îi face speciali? Vor fi pregătiți să țină pasul cu evoluția accelerată a tehnologiei și industriei auto. Pentru a reuși, face parteneriat cu MIT. Mașinile autonome vor fi tot mai numeroase, iar Lamborghini nu vrea să rămână pe dinafară. Colaborarea cu MIT va duce la dezvoltarea unui sistem autonom diferit de cele pe care le au alte companii. Scopul nu ar fi limitarea la o mașină care se conduce singură, ci transformarea șoferului într-un profesionist. Pentru a reuși asta, va primi constant feedback. Compania italiană va lucra îndeaproape cu specialiști ai institutului de cercetare pentru a transforma această idee în realitate. Mai multe detalii despre acest parteneriat productiv găsiți pe playtech.ro

În știință, avem o descoperire extrem de utilă, făcută accidental. Cercetători din Tennessee au reușit să transforme dioxidul de carbon direct în etanol, fără să își propună asta. Ei au creat țepi de cupru și carbon de dimensiuni foarte mici, montați pe o suprafață de silicon. Apoi, au pus o picătură de azot pe fiecare dintre ei. Când structura a fost expusă la dioxid de carbon și la o încărcătură electrică slabă, au obținut o reacție în lanț. Astfel, procesul de combustie a fost inversat, iar gazul a fost transformat în etanol lichid. Dacă descoperirea va fi folosită la scară largă, ar putea oferi o soluție alternativă pentru tehnologia bateriilor. Mașinile electrice ca Tesla ar beneficia din plin de o așa cercetare.

Filmul pe care vi-l recomand săptămâna aceasta este Jack Reacher, cu Tom Cruise în rolul principal. Dacă numele sună cunoscut, nu e o coincidență. Este continuarea celui lansat în 2012 și acțiunea acestuia pornește de la întoarcerea lui Jack la vechea sa bază militară din Virginia. Planul era să ia cina cu o femeie numită recent comandatul bazei. Însă, când ajunge acolo, este acuzat de acte de violență. Protagonistul nu își amintește niciuna dintre aceste scăpări și este hotărât să facă totul pentru a prezenta partea sa de adevăr. Filmul rulează de astăzi în cinematografele din România.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail