Recunoașterea vocală de la Microsoft funcționează la fel de bine ca cea umană

Recunoașterea vocală de la Microsoft funcționează la fel de bine ca cea umană

Un nou software pentru recunoaștere vocală dezvoltat de Microsoft ar putea reprezenta un pas mare pentru viitorul asistenților virtuali, precum Cortana.

Așa cum probabil v-ați obișnuit când vine vorba de astfel de știri, dezvoltarea unui astfel de software a fost posibilă datorită departamentului de Inteligență Artificială și de Cercetare din cadrul Microsoft. Cercetătorii de aici au creat un sistem de recunoaștere vocală care are posibilitatea de a înțelege aproape la fel de bine ca oamenii cuvintele dintr-o conversație uzuală.

Tehnologia creată de cele două departamente depășește recordurile stabilite anterior și a ajuns în punctul de ”paritate cu omul” – asta înseamnă că sistemul de recunoaștere vocală nu este perfect, dar face aceleași sau chiar mai puține greșeli în transcriere decât profesioniștii de zi cu zi. În cifre, rata de eroare a cuvintelor este de 5,9%, în comparație cu 6,3%, procentajul de eroare înregistrat în urmă cu o lună, indică cnet.com.

Chiar dacă nu pare, vestea venită de la Microsoft este extrem de impresionantă, mai ales că oamenii aud greșit cuvinte din limba engleză în vorbire, confundând, de exemplu, articolul nehotărât ”a”, cu cel hotărât ”the”. Cu alte cuvinte, un calculator a reușit performanța de a urmări o conversație la fel de bine ca un om.

Sistemul folosește rețele neurale pentru a procesa cantități mari de date pe care le primește, dar și pentru a descoperi tipare, pe măsură ce este expus la din ce în ce mai multe informații. Acest sistem este extrem de benefic și pentru aplicațiile care transformă o propoziție în text, inclusiv pentru asistenții virtuali, cum este însuși Cortana de la Microsoft.

”Asta va transforma Cortana într-o unealtă mai puternică, oferind posibilitatea unui asistent cu adevărat inteligent”, afirmă Harry Shum, vicepreședinte executiv al grupului de Inteligență Artificială și Cercetare de la Microsoft.

Citește și: