21 dec. 2015 | 19:26

Noul LG V10 ar putea fi primul telefon cu procesor Nuclun 2

ACTUALITATE
Noul LG V10 ar putea fi primul telefon cu procesor Nuclun 2

Viitorul LG V10 ar putea beneficia de procesorul Nuclun 2, urmașul modelului care le-a pus unele probleme coreenilor în trecut.

Se zvonea la un moment dat că viitorul model LG G5 ar urma să beneficieze de procesorul Nuclun 2, dezvoltat chiar de către compania coreeană. Din nefericire, însă, acesta se pare că nu a avut performanțe suficient de bune pentru a-i satisface pe oficiali , LG optând, în schimb, pentru Snapdragon 820. Cu toate acestea, Phonearena menționează că am putea vedea Nuclun 2 pe următorul V10. Publicația se pare că ar fi obținut informațiile de la unul dintre leakerii cunoscuți de pe internet.

În cazul în care nu vă amintiți, primul procesor Nuclun a avut parte de unele probleme importante. LG a încercat să se impună pe această piață, dar nu a reușit să devină un competitor important pentru Qualcomm sau Samsung. Dacă este să dăm crezare zvonurilor, însă, urmașul acestuia ar putea fi la fel de puternic precum un Kirin 950.

Pentru G5, LG ar putea renunța la spatele din piele de pe LG G4 în favoare unui design de tipul ”unibody” din metal, după cum reiese din imaginea de mai sus. Ecranul de 5,6 inci ar urma să păstreze rezoluția QHD, astfel că sunt șanse mici să vedem un flagship LG cu display 4K.

În ceea ce privește camera foto, am putea avea de-a face cu un senzor de 20 sau 21 de megapixeli, mult mai bun decât cel de 16 megapixeli pe care l-am văzut peLG G4. Cât despre senzorul frontal, se zvonește că acesta ar avea nu mai puțin de 8 megapixeli, însă nu știm exact dacă LG va alege să implementeze două camere frontale, așa cum a făcut cu modelul V10, lansat de curând.