23 mart. 2015 | 15:55

După 5 luni, nu toate Samsung Galaxy S5 au Lollipop: Cele mai noi țări care au primit upgrade-ul

ACTUALITATE
După 5 luni, nu toate Samsung Galaxy S5 au Lollipop: Cele mai noi țări care au primit upgrade-ul

Coreenii au început să livreze actualizarea oficială la versiunea Android 5.0 Lollipop pentru telefoanele Samsung Galaxy S5 și Galaxy S4.

A crescut numărul țărilor în care upgrade-ul oficial la noul Android 5.0 Lollipop pentru Samsung Galaxy S5 a fost livrat. După ce au primit recent Lollipop pe modele Galaxy S4, indienii vor beneficia acum de cea mai nouă versiune a sistemului de operare dezvoltat de Google și pe telefoanele Samsung Galaxy S5.

Alte țări privilegiate sunt Marea Britanie, America, Malaezia, Polonia și Spania. Update-ul poate fi descărcat direct pe telefon, sau cu ajutorul software-ului Samsung Kies pentru desktop. După cum era de așteptat, Material Design-ul implementat de Google a fost aplicat acum și unor aplicații preinstalate de cei de la Samsung pe dispozitivele lor, cum ar fi cele pentru telefon, mesaje, mail sau S Health.

samsung galaxy s5 11 android 5.0 lollipop

Pe lângă aplicații, noul update îmbunătățește și senzorul pentru recunoașterea amprentelor, iar lock screen-ul de pe Samsung Galaxy Note 4 este acum și pe Galaxy S5. Android 5.0 Lollipop reprezintă cea mai mare schimbare pe care Google a adus-o sistemului său de operare în ultimii ani de zile.

Elementele cuprinse în interfața de utilizare sunt suprapuse într-un mod estetic și impresionează prin efectele implementate. Android 5.0 Lollipop conferă un sentiment de spațialitate, cu mici goluri lăsate atât între notificări și diversele butoane. Există, de asemenea, un control mai mare asupra notificărilor și e schimbat modul în care acestea intervin în fluxul tău obișnuit de utilizare.