23 oct. 2014 | 08:30

Simona Halep joacă tenis excelent, iar acum există gadgetul care să te facă și pe tine expert

ACTUALITATE
Simona Halep joacă tenis excelent, iar acum există gadgetul care să te facă și pe tine expert

Dacă aţi dezvoltat subit o pasiune pentru tenis datorită victoriei înregistrată de Simona Halep, există un gadget care grăbeşte parcursul spre a fi expert.

Babolat Play

Tehnologia este în viețile noastre chiar și prin multe gadgeturi sportive. În acest caz este vorba de o paletă cu numele de Babolat Play Pure Drive. Merită să aveţi în vedere că cei de la Babolat au o lungă istorie în producţia de produse pentru tenismeni, deşi aceasta este prima paletă inteligentă a producătorului francez. Rafel Nadal foloseşte o astfel de paletă.

[related]

Din categoria rachetelor profesionale de tenis, Play Pure Drive şi-a câştigat fără probleme statutul de gadget. Având în vedere că vine din fabrică cu conectivitate Bluetooth şi un set stufos de senzori, dintr-un punct de vedere acest produs s-ar putea să reprezinte cea mai rapidă cale pentru a afla ce puteţi îmbunătăţi la stilul vostru de joc. Are dimensiunea şi greutatea unei palete obişnuite şi include un accelerometru şi giroscop în mâner.

Babolat Play Pure Drive paleta inteligenta smart halep

În timp real, aceasta acumulează cele mai multe aspecte care vă definesc serva şi transmite acele informaţii către o aplicaţie de iPhone, iPad sau Android pentru a le pune într-un context. Pe lângă sfaturile pe care le primiţi din aplicaţie, performanţa voastră este comparată cu a unor jucători experimentaţi care au folosit aceeaşi rachetă. Astfel, vă puteţi ambiţiona în permanenţă sau vă puteţi enerva cauză că nu veţi juca niciodată precum Nadal.

Costă 400 de dolari şi este deja disponibilă în foarte multe magazine online din Occident care fac livrări în România. Pornind exclusiv de la preţ, acesta nu este un accesoriu pentru amatori, dar jucătorii entuziaşti şi antrenorii cu valenţe tehnice vor fi cu siguranţă încântaţi. Pentru a înţelege un pic mai bine amalgamul de funcţii ascunse în spatele Babolat Play Pure Drive, urmăriţi clipul de mai jos.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele