04 nov. 2014 | 08:55

Microsoft Band nu rulează Windows, ci software optimizat pentru așa dispozitive

ACTUALITATE
Microsoft Band nu rulează Windows, ci software optimizat pentru așa dispozitive

Cu toate că este produsă de cei de la Microsoft, brăţara inteligentă a companiei americane nu rulează o variantă modificată de Windows.

Microsoft-Band_Hero_2-640x463

După un amalgam de zvonuri legate de un gadget purtabil , gigantul din Redmond a lansat săptămâna trecută o brăţară inteligentă sub numele sugestiv de Microsoft Band. Aceasta din urmă nu este nici pe departe revoluţionară, dar datorită puterii brandului s-a vândut ca pâinea caldă. Deşi într-o oarecare măsură era de aşteptat ca acest dispozitiv să nu ruleze Android Wear sau orice altă platformă care nu este creată de inginerii Microsoft, partea interesantă este că nu rulează Windows.

Mary Jo Foley scrie pentru ZDNet, după o discuție cu un purtător de cuvânt al companiei, ce software folosește Microsoft Band. Microsoft Band rulează un firmware pe o arhitectură proprie pentru purtabilele Microsoft, optimizată pentru micro-dispozitive cu consum redus de energie. Cu alte cuvinte, nici măcar nu a admis că ar rula un sistem de operare în toată regula, ci doar software optimizat pentru astfel de aparate.

În trecut, acelaşi purtător de cuvânt a afirmat că sunt dezvoltate  simultan mai multe versiuni de Windows 10, printre care şi Atena. Aceasta din urmă ar fi fost gândită pentru dispozitive ieftine cu resurse limitate. Deşi nu avem nici un argument în această direcţie, nu este exclus ca Microsoft Band să încorporeze o variaţie a acelui sistem de operare.

Partea bună şi cea mai relevantă este că Microsoft Band va suporta aplicaţii de la terţi şi nu este limitată la volumul de funcţii software preinstalate. La începutul lui 2015 va fi făcut public un SDK cu ajutorul căruia dezvoltatorii îşi pot crea propriile aplicaţii. Până atunci însă, va trebui să vă limitaţi la aplicaţiile ieşite laboratoarele companiei americane.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele