23 iul. 2015 | 13:13

Doar cei din anii ’90 vor înțelege aceste probleme ale tehnologiei

FEATURE
Doar cei din anii '90 vor înțelege aceste probleme ale tehnologiei

Tehnologia e un lucru minunat, iar cu asta putem fi toți de acord. Ne-a dat o mulțime de dispozitive inteligente, soluții pentru probleme și modalități de a ne ușura viețile. 

Totuși, ne-a și luat câte ceva, iar cei de la Cracked sunt de acord cu asta. Acum, nu ne referim la calitatea relațiilor umane, la timpul liber petrecut contemplând natura în locul ecranului de la smartphone sau la fotografiile fără filtre.

Cu siguranță, nu ne lipsește tot ceea ce tehnologia ne-a răpit, dar amintirea vremurilor în care telefoanele inteligente erau doar o proiecție futuristă nu are cum să nu ne trimită măcar puțin într-o stare de melancolie.

TV-ul și promisiunea că vine ceva bun după publicitate

Știrile nu ne plac și nu ne fac fericiți dintr-o varietate de motive evidente. Totuși, acum le urâm mai degrabă pentru conținutul marcat de energie negativă și de tragedie. Înainte, uram suspansul în care ne țineau. Cu siguranță, nu ai auzit doar o dată o formulare precum: „Poliția locală spune că un parc este plin cu extratereștri mâncători de oameni. Mai multe informații vom avea după telenovela de la ora 5, în ediția de seară”.

Din fericire, avansul tehnologic ne-a salvat de această așteptare neplăcută. Acum, chiar dacă urmărești știrile la TV și reporterii încearcă acest tip de teasing, cu un search pe Google afli tot ce te interesează, pentru că e imposibil să nu existe zeci sau chiar sute de oameni care știu deja despre ce e vorba și au scris pe Twitter sau Facebook ceva.

Nu mai închizi trântind telefonul în furcă

Această perioadă preistorică despre care vorbesc este una în care utilizam niște dispozitive bizare, numite telefoane fixe. Majoritatea aveau un receptor, iar singurul său avantaj, în afară de aerul romantic-retro, era că îl puteai trânti fără milă atunci când te supăra cineva. Efectul era mult mai dramatic decât acum, când încă ai posibilitatea de a apăsa violent pe butonul de închidere a apelului de pe ecranul tactil al telefonului tău inteligent, fără a simți însă vreo satisfacție interioară.

Totodată, foarte puțini oameni mai pierd apeluri. Și nu ne referim la cele care figurează la loc de cinste pe ecranul smartphone-ului, însoțite de mesajul „Apel pierdut”. Ne referim la zilele când puteai răspunde la telefon după 30 de ori în care ai fost apelat de aceeași persoană, atunci când în sfârșit ești în dispoziția bună. Ba chiar îi puteai spune că ai sunat înapoi, dar nu era vina ta că nu a răspuns. Era, probabil, la toaletă. Acum, poți încerca același pretext, dar vei părea un mincinos.

Phone both

Sfânt program antiplagiat, ia o pauză!

Acesta nu e un lucru de care să ne fie dor, dar e demn de amintit. Probabil ne place să credem că orice absolvent de facultate a luat note colosale datorită inteligenței, determinării, studiului intens și altor lucruri cu care se mai mândresc cei cu diplome. Adevărul, însă, este că probabil mulți dintre licențiații zilelor noastre au copiat pe brânci în facultate.

Desigur, și tu poți încerca să faci asta, dar e ceva mai dificil să încerci să înșeli sistemul. Facultățile de renume își cumpără programe care au misiunea de a detecta orice tentativă de plagiat. Și da, funcționează cu o precizie destul de mare, deși te mai poți învârti pe Wikipedia de un referat pentru liceu. Totul e să te oprești din fraudă până la facultate, când oamenii se iau mai mult în serios.

Măcar puteai să fii ignorant

Îți amintești când nu știai o mulțime de lucruri inutile? Trebuie să recunoști că era relaxant să nu îți „încarci” memoria, și-așa limitată, cu lucruri de care nu îți pasă și care nu te ajută cu nimic în viață.

În anii ’70, cineva putea trage cu arma într-un oraș mic, iar știrea ar fi apărut probabil, undeva dincolo de primele pagini într-un cotidian. Acum, chiar dacă nu ar fi fost nimeni rănit, iar personajul în cauză ar fi deschis focul doar pentru a-și trezi vecinii din somn, povestea lui ar fi pe prima pagină, primul subiect al fiecărei știri, cel puțin cinci zile. Ai ști totul despre starea lui mentală, familia sa, animalele de companie, hobby-uri și planuri de viață, fără voia ta.

Nu spunem că e bine să fii ignorant sau rupt de realitate. Dimpotrivă, e esențial să fii un om informat, dar ar fi și mai bine să fii informat selectiv. Acum, fie că vrei, fie că nu, vei ști tot felul de detalii despre viețile unor oameni de care nu îți pasă, doar pentru că tabloidele și emisiunile care se încadrează în același format nu pot fi ocolite la infinit.

Nimeni n-are timp de radio sau de muzica lui

Acum ceva ani, existau CD-uri cu muzică. Acum și mai mulți ani, existau casete cu muzică. Și totuși, nu oricine își permitea să își cumpere toate casetele artiștilor care îi plăceau. În plus, situația în care auzeai o piesă la radio care te prindea nu era la fel ca astăzi. Deosebirea e că acum ai Shazam, în cazul în care nu îți este cunoscută, și posibilitatea de a o asculta pe YouTube până la enervare, oricând. Pe vremuri, n-aveai de ales decât să speri la minunea de a auzi iar piesa la radio și de a te bucura ca un copil mic în eventualitatea în care erai suficient de norocos să fie difuzată pe postul ascultat de tine.

Aint-nobody-got-time-for-that