VIDEO Dmitri Rogozin, ironizat după ce a fost ținta unui atac în Ucraina. Mesajul unui prorus pentru „gnomii de la Kremlin”
Dmitri Rogozin, fost vicepremier rus şi şef al agenţiei spaţiale Roscosmos, a fost rănit, miercuri seara, într-un bombardament ucrainean din Doneţk. Oraşul, care este controlat de trupele pro-Moscova, se află în regiunea industrială Donbas, epicentrul luptelor dintre Kremlin și Kiev. În prezent, apropiatul lui Vladimir Putin oferă consultanţă militară celor două regiuni ocupate de ruși.
Dmitri Rogozin a fost rănit într-un bombardament din Ucraina
Update 22 decembrie, ora 13.10. Igor Ghirkin, ex-comandant al separatiștilor proruși din Donbas, l-a ironizat pe Dmitri Rogozin, după anunțul că a fost atacat în orașul Donețk, în timpul bombardamentelor ucrainene.
„Dragii parteneri de la Kiev au demonstrat, încă o dată, că, în mod cinic, ei nu intenționează să recunoască meritele nimănui în pregătirea uimitoare a Forțelor Aerospațiale ale Rusiei pentru actuala ‘operațiune militară specială’. Iar, în pofida faptului că domnul Rogozin a avut o contribuție colosală la lipsa noastră de informații [culese] din spațiu, nici măcar lui nu i s-a permis să își sărbătorească calm a 59-a aniversare în modestul restaurant ‘Shesh-Besh’ de pe linia frontului”, a notat Ghirkin.
„Dacă gnomii de la Kremlin ar fi capabili să învețe din lecțiile altora, eu le-aș recomanda ceva în această privință. Dar nu poți să îi înveți nimic. Prin urmare, nu am nimic în plus de adăugat. Este posibil să sfătuiești ca atunci când ‘vizitezi linia frontului’ să petreci timp și sărbători nu în Donețk, ci în restaurantele din Rostov – este mai sigur, deocamdată”, a completat el.
Mesajul lui Igor Ghirkin a fost tradus de Dmitri, fondatorul site-ului War Translated.
Girkin gives advice to Rogozin 😂😭https://t.co/g4LdpD0RHM pic.twitter.com/E03kNuVaUK
— Dmitri (@wartranslated) December 22, 2022
Știrea inițială: Fostul șef al Roscosmos, Dmitri Rogozin, a suferit răni într-un bombardament în estul Ucrainei. Oficialul rus, care acum conduce o echipă de voluntari militari în regiunea Donbas, a fost dus la spital cu o rană la spate, după ce hotelul din Donețk, la care era cazat, a fost bombardat. Unul dintre consilierii săi a precizat că viaţa acestuia nu este în pericol, dar se află în spital.
„Un hotel dintr-o suburbie a Doneţkului, care găzduia o echipă de consilieri militari condusă de Dmitri Rogozin, a fost bombardat. Dmitri are o rană la spate. A fost dus la spital. Viaţa sa nu este în pericol”, a explicat el pentru TASS.
„A fost o lovitură ţintită”
Vitali Hoţenko, şeful guvernului autoproclamatei Republici Populare Doneţk, este, de asemenea, rănit: „A fost o lovitură ţintită. Specialiştii cred că s-a tras cu sistem de artilerie autopropulsată Caesar 155 mm, fabricat de compania franceză Nexter”, a acuzat consilierul lui Dmitri Rogozin.
Ucraina a bombardat, miercuri seara, cartierul Leninski din Doneţk. Două persoane și-au pierdut viața, alte câteva fiind rănite, potrivit agenţiilor de presă ruse.
Pe Twitter, un analist al războiului Rusia-Ucraina, a scris următorul mesaj: „Restaurantul din Donețk, unde Dmitri Rogozin și-a sărbătorit ziua de naștere, a fost bombardat. Potrivit presei locale, președintele așa-zisului guvern a fost rănit. Garda de corp a lui Vitali Hoțenko a murit. Dmitri Rogozin, din păcate, nu a fost rănit grav”.
Ce planuri are Putin cu fostul șef al Roscosmos
În toamnă, după așa-zisele referendumuri în Ucraina, a apărut informația că cele patru regiuni ocupate de ruși și Peninsula Crimeea anexată ar putea deveni un singur district federal, în fruntea căruia să fie pus fostul șef al Roscosmos, Dmitri Rogozin.
Donețk, Luhansk, Zaporojie, Herson și Crimeea ar putea să formeze cel de-al nouălea district federal al Rusiei, potrivit planurilor de la Kremlin, citate de Moscow Times.
The restaurant in #Donetsk where Dmitry Rogozin celebrated his birthday was shelled
According to local publics, the chairman of the so-called government was wounded. „DPR” Vitaly Khotsenko, his bodyguard died.
Dmitry Rogozin himself, unfortunately, was not injured. #UkraineWar pic.twitter.com/b11YZQfNMl— Feher_Junior (@Feher_Junior) December 21, 2022