Euro, peste 5 lei? Cine face previziuni sumbre în privința cursului valutar
2020 e an electoral în România, cu două runde de alegeri, dar și cu o criză sanitară. Din acest motiv, sunt așteptate fluctuații în privința cursului euro-leu.
Mai multe bănci străine vin cu propriile previziuni legate de raportul leu-euro. Specialiști de la JPMorgan, Mitsubishi Financial, Erste, Commerzbank și BNP Paribas estimează fluctuații ale cursului valutar, unele influențate de alegerile locale și parlamentare, dar și de criza sanitară.
Există bancheri care cred că un euro va sări și de pragul de 5 lei. Unii cred că asta se va întâmpla anul acesta, alții avansează primele luni ale anului viitor. Majoritatea, însă, vorbesc despre un curs stabil în perioada următoare, în lipsa unor evenimente majore neprevăzute.
Bancherii care cred că un euro va sări de pragul de 5 lei
Băncile mai sus menționate estimează un curs de 4,88 lei/euro în ultimul trimestru al acestui an. Media estimărilor bancherilor străini arată că aceștia se așteaptă ca euro să treacă de pragul de 4,9 lei abia în primul trimestru al anului următor, în contextul în care la momentul respectiv ar trebui să se fi încheiat alegerile parlamentare, scrie profit.ro.
Bloomberg arată, însă, că există o bancă de stat din Germania, Landesbank Baden-Württemberg, care vine cu un scenariu sumbru. Instituția anticipează un curs de 5,2 lei/euro în trimestrul al patrulea al acestui an, cu un tren de depreciere pentru leu și anul următor, la 5,25 lei/euro în primul trimestru și la 5,3 lei/euro în trimestrul al doilea.
Și francezii de la BNP Paribas cred că euro va sări peste pragul de 5 lei, dar abia în primul trimestru al anului viitor.
De asemenea, americanii de la JPMorgan estimează un curs de 4,9 lei/euro în ultimele trei luni din 2020, cu o creștere treptată, la 4,95 lei/euro în primele trei luni ale anului următor și la 5 lei în trimestrul al doilea. Principalele două bănci din sondaj prezente în România, Erste (prin BCR) și Raiffeisen, au estimări similare. Astfel, cele două instituții de credit austriece văd cursul la 4,9 lei în ultimele trei luni ale anului și în creștere treptată anul următor, când ar trebui să ajungă pe final la aproape 5 lei/euro (4,98 lei/euro – Raiffeisen și 4,99 lei/euro – Erste).
„Ne așteptăm ca leul să continue să se deprecieze atâta timp cât deficitele gemene sunt relativ ridicate. Prognoza noastră indică o depreciere a leului de 2-3% pe an în termeni nominali. O corecție mai amplă comparativ cu evoluția istorică nu ar trebui exclusă, însă, după alegerilew parlamentare. BNR va continua, probabil, să intervină pe piața valutară pentru a tempera volatilitatea, dar nu împotriva trendului pieței.Rezervele valutare la un nivel record de 36,2 miliarde de euro în iulie oferă băncii centrale suficientă muniție pentru a atenua deprecierea leului”, potrivit unei note a analiștilor băncii austriece.