23 iun. 2020 | 18:55

Zoom începe să se vadă „în ceață”: care-i compania ale cărei acțiuni valorează mai mult

ACTUALITATE
Zoom începe să se vadă

Zoom a fost aplicația care a explodat ca număr de utilizatori pe perioada pandemiei. Doar că nu se putea menține foarte mult pe val, din moment ce mari jucători au venit pe această piață. Între timp, o altă companie a reușit chiar să-i ia fața când vine vorba de prețul acțiunilor. Comparația vine în contextul în care ambele companii oferă soluții referitoare la activitățile de tip remote.

Zoom a fost soluția la care au apelat mulți pe perioada în care autoritățile au limitat deplasările drastic. Fie că a fost vorba de ședințe de serviciu, discuții cu prietenii de la distanță sau chiar interviuri de acasă, aplicația a fost folosită de foarte multe persoane.

Și asta s-a văzut în bilanțul companiei.

Acțiunile Zoom au crescut puternic de la începutul anului încoace, dar succesul nu durează mult. Pentru că o altă companie vine tare din spate. E vorba de Fastly, ale cărei acțiuni au crescut cu 15% la începutul săptămânii, iar creșterea pe ultimele șapte zile e de 60%.

Fastly, compania care vine tare din spate și vrea să detroneze Zoom

Fastly s-a listat la Bursă anul trecut, la o lună după ce Zoom făcea același lucru. Și pare că a reușit să depășească aplicația devenită extrem de cunoscută pe perioada pandemiei. Din 19 februarie, acțiunile Fastly au crescut puternic cu 222%.

În toată această perioadă, acțiunile Zoom au primit un plus de valoare de doar 159%.

E adevărat, însă, că Fastly oferă mult mai multe decât Zoom. Le permite utilizatorilor să vadă și să primească mult mai repede conținutul digital. E, în fapt, o companie de cloud care oferă servicii de stocare, streaming audio/video și multe alte funcții. Mai mult, printre clienții de top se numără nume precum Shopify, Spotify și Slack.

Fastly e tot din categoria aplicațiilor de care ai nevoie când muncești de acasă sau când ții legătura cu oamenii de la distanță. Dar e mult mai mult decât Zoom. Veniturile Fastly pe primul trimestru au urcat cu 38%, iar pe tot anul planurile sunt mari: se urmărește o creștere de la 265 de milioane de dolari la 290 de milioane de dolari.

Cota de piață a companiei se ridică acum la 7,6 miliarde de dolari. Pe zona de servicii cloud se bate cu compania Cloudflare, a cărei cotă de piață sare de 11 miliarde de dolari.