15 mai 2020 | 09:57

Noi detalii despre vaccinul pentru Covid-19: în ce țară va fi disponibil la început

ACTUALITATE
Noi detalii despre vaccinul pentru Covid-19: în ce țară va fi disponibil la început

Se lucrează la un vaccin împotriva noului coronavirus în multe colțuri ale mapamondului, se pare însă că nu va ajunge la toată lumea în același timp.

În cazul în care declarațiile din piață se dovedesc a fi adevărate, un vaccin pentru coronavirus nu va ajunge la toată lumea prea curând. Sistemul de distribuție ar putea fi similar cu cel al măștilor medicinale. Pentru o lungă perioadă, la început, acesta nu se va găsi deloc ușor. Mai mult decât atât, unele țări vor avea prioritatea în fața altora.

O promisiune în acest sens a fost făcută de directorul general al Sanofi, o companie farmaceutică din Franța. Deși ai crede că localizarea laboratoarelor de cercetare pe teritoriu francez înseamnă o prioritate pentru acea țară, te înșeli amarnic. Paul Hudson, CEO-ul Sanofi, a afirmat că Statele Unite ale Americii va fi primul beneficiar al unui eventual vaccin împotriva noului coronavirus Covid-19.

Deși respectiva declarație a generat controverse în piață și manifestări de indignarea la nivel oficial, explicația din spatele situației este una cât se poate de simplă. Fără să surprindă pe nimeni, aceasta pleacă de la bani. Administrația de la Washington a făcut o investiție importantă în eforturile de cercetare ale Sanofi și, în consecință, are prioritate

Vaccinul împotriva Covid-19 trebuie să fie un bun de utilitate publică și accesul său trebuie să fie echitabil și universal”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker. O atitudine similară s-a auzit și din partea administrației de la Paris. Pentru premierul francez, Edouard Philippe, ”accesul egal al tuturor la vaccin nu este negociabil”.

După ce au venit reproșuri de la Bruxelles din cauza respectivei situații, iar guvernul francez și-a manifestat disprețul pentru situație, președintele companiei franceze Sanofi a spus că vaccinul va ajunge în toate regiunile lumii în același timp. ”Nu va fi acordat avans niciunei țări”, a spus Serge Weinberg la canalul TV France 2.

Afirmația cu pricina este una lăudabilă, dar foarte greu de materializat. Nimeni nu poate promite ca are o asemenea putere de producție pentru a transmite vaccinul în fiecare colț al planetei, concomitent. Trecând însă peste acest detaliu de fond, un alt aspect este mai important. Nu există la această oră un vaccin împotriva noului coronavirus și este improbabil să apară prea curând. Întregul scandal a plecat la ipoteza realizării sale la un moment dat.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele