Defrișările masive afectează din ce în ce mai mult zonele montane din România. Astfel s-a ajuns ca zone care până nu demult aveau un uriaș potențial turistic arată acum dezolant. Spre disperarea localnicilor, care încearcă să găsească soluții. Într-o asemenea stare au ajuns mai multe zone din munții Făgăraș, care au căzut pradă exploatărilor. Activiștii de la Agent Green au luat atitudine și încearcă să salveze zona.
În octombrie 2019, mai mulți voluntari au mers într-o zonă grav afectată de defrișări și au plantat nu mai puțin de 7.000 de puieți. O astfel de acțiune este programată și în această lună. În 13 și 14 noiembrie se va merge într-o altă zonă din munții Făgăraș, unde vor fi plantați aproximativ 10.000 de puieți. În lupta pentru reîmpădurirea zonelor montane din România, Agent Green are nevoie de sprijin financiar. Cei care vor să facă o donație în acest scop o pot face prin accesarea acestui link.
„Am făcut un calcul estimativ şi un puiet, toată logistica pentru plantare şi mentenaţa pentru următorii 7 ani. Perioada pe care specialiştii noştri o consideră optimă pentru o plantare sigură, este aproximativ 25 lei sau 5 euro. Nu am ajuns încă la jumătatea targetului. Dar continuăm eforturile de strângere de fonduri şi te încurajăm şi pe tine să o faci”, au explicat cei de la Agent Green.
Cei de la Agent Green au postat și o fotografie cu peisajul dezolant din munții Făgăraș în care vor acționa. Este, într-adevăr, un versant în care aproape că nu a mai rămas nici măcar un copac. O altă imagine care ar trebui să alerteze autoritățile în legătură cu tot ceea ce se întâmplă în România din cauza defrișărilor. Agent Green se luptă dejea de zece ani pentru a salva spațiile verzi din România.
„Plantează și tu un arbore sau mai mulți alături de noi! Nu plantăm des, dar plantăm cu plăcere și pricepere încă de la început, de câte ori avem ocazia și resursele necesare. Am scos din arhivă poze de la prima plantare Agent Green, în 2010. Şi am mers pe teren vara asta ca să-ți arătăm cum și cât crește o pădure în 10 ani”, au mai scris cei de la Agent Green.