Astrologii au explicat ce evenimente vor avea loc la nivelul planetelor, la începutul lunii septembrie 2023. Schimbările vor atrage după sine mult ghinion pentru una dintre cele doisprezece semne zodiacale. Nativii vor trece prin iad. Nimic nu le va merge bine.
Chiar la începutul primei luni de toamnă, mai exact pe data de 1 septembrie, Luna va intra în Berbec, anunțând multă energie pentru cele doisprezece semne zodiacale. Unii nativi vor reuși, astfel, să se concentreze asupra obiectivelor pozitive, însă alții își vor îndrepta energia în direcții neplăcute.
Această stare de spirit va fi amplificată de evenimentele de pe 3 septembrie, când Luna va intra în Taur, iar energiile nu vor fi deloc pozitive. Zodiile riscă, în aceste circumstanțe, să piardă lucruri valoroase, pe multiple planuri, potrivit astrologilor.
Apele se vor liniști odată cu sfârșitul lui Venus retrograd. Acesta este momentul în care zodiile vor începe să își rezolve problemele cu care s-au confruntat în ultimele săptămâni, dar cu care se vor confrunta și la începutul lunii septembrie. Bunăstarea poate reveni încet.
Unele semne zodiacale vor fi mai norocoase decât altele la începutul primei luni de toamnă. Un lucru este, însă, cert: nativii născuți în una dintre cele doisprezece zodii vor avea mult ghinion. Pentru ei, se va declanșa iadul în primele zile ale lunii septembrie, din păcate.
Astrologii susțin că persoanele născute în semnul zodiacal al Fecioarei vor avea parte de foarte mult ghinion la începutul lunii septembrie. Evenimentele ce vor avea loc la nivelul planetelor vor amplifica starea de rău. Nativii riscă să se confrunte chiar cu stări profunde de tristețe.
Prin natura ei, Fecioara este o zodie plină de anxietate, iar evenimentele ce au loc pe plan astrologic la începutul lunii septembrie amplifică acest lucru. Nativii vor fi afectați de griji și temeri ce ar putea să îi facă să stagneze sau să regreseze la locul de muncă și să ia decizii proaste.
Incredibil de meticuloasă în abordarea vieții la modul general, Fecioara nu va reuși să se concentreze să își ducă responsabilitățile până la capăt. Nativii vor amâna să se implice în proiecte financiare importante, motiv pentru care vor rata unele oportunități.
Din păcate, nici pe plan romantic nu le va merge bine Fecioarelor. Perfecționismul lor le face să fie, în mod deosebit în această perioadă, excesiv de critice. Astfel, vor îndepărta de lângă ele oameni care chiar țin la starea lor de bine.