Zarug, asistentă TV la Asia Express. Ce s-a întâmplat aseară la Antena 1

Zarug, asistentă TV la Asia Express. Ce s-a întâmplat aseară la Antena 1
Cum a ajuns Zarug asistentă TV la Asia Express

Zarug a amuzat pe toată lumea în momentul în care și-a asumat rolul de asistentă TV la Asia Express. Coechipierul lui Lorelai Bratu și-a ajutat colegii prin intermediul unei probe, spre deliciul telespectatorilor care urmăresc mereu emisiunea de la Antena 1.

Zarug a surprins telespectatorii. Și-a asumat imediat rolul de asistentă TV

Zarug și-a luat foarte în serios rolul, iar colegii lui de la Asia Express nu și-au putut reține amuzamentul. Acesta s-a decis să îi ajute pe concurenții din show-ul desfășurat la Antena 1 printr-o probă, astfel că a devenit pentru câteva momente asistentă TV.

Vedetele care au acceptat provocarea de a participa la Asia Express au mai trecut printr-o probă de foc, iar Zarug a interpretat momentul cu foarte mult umor. Acesta și-a ajutat colegii prin a le pune câteva obiecte pe o tavă, dezvăluind, mai în glumă, mai în serios, că mereu și-a dorit să facă așa ceva.

„Eu m-am oferit să fiu asistentă TV, să-mi expun șuncile la televizor și să o fac pe mama mândră că mi-a plătit școala la Paris pentru asta.”, a transmis Zarug la Asia Express.

Mihai Petre, amuzat de Zarug

Bineînțeles, momentul spumos nu a scăpat fără reacții din partea colegilor săi. Mihai Petre a ținut să puncteze că Zarug era foarte atent în momentul în care alegea obiectele pentru colegii săi, umorul său fiind extrem de apreciat de către toată lumea.

„Zarug, nu știam că visul lui este să fie asistentă TV, este omul acesta atât de haios. Le alegea simandicos, frumos, era super elegant.”, a spus Mihai Petre.

Cine este Zarug, coechipierul lui Lorelai Bratu

Mihai Dan Zarug participă la Asia Express Drumul Împăraților alături de Lorelai Bratu. În trecut, el a apărut și la emisiunea Chefi la Cuțite, unde a făcut senzație purtând tocuri și amuzându-i pe jurați cu momente pline de amuzament. Acesta este renumit pentru nonconformismul său.

Concurentul de la Asia Express este designer vestimentar, așa că, de-a lungul timpului, el a bifat multe apariții extravagante la evenimente sau în mediul online. Totuși, înainte de a ajunge să își urmeze pasiunea, acesta a urmat Facultatea de Drept.

”Când mi-am expus această idee părinților, maică-mea mi-a zis că o să mor de foame. Le-am golit frigiderele ca să-mi fac rezerve.

Așa am ajuns să fac Facultatea de Drept și să o închei. Și să profesez 2 ani ca jurist până când am realizat că asta mă făcea extrem de nefericit. Cum mi-am dat seama că în viață ai două opțiuni, am ales să fac ce vreau.”, a spus el.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI