Vor fi obligați elevii să poarte măști când revin în bănci? Anunțul momentului făcut de prefectul Capitalei

Vor fi obligați elevii să poarte măști când revin în bănci? Anunțul momentului făcut de prefectul Capitalei
Elevi cu mască la începerea anului școlar 2020 Sursă foto: REMUS BADEA / MEDIAFAX FOTO

Creșterea numărului de infectări Covid-19 îngrijorează tot mai mult românii, dar în special cadrele medicale, care se tem că se va ajunge iar în situații similare cu cele din valurile precedente, în care saloanele dedicate pacienților Covid-19, cât și Terapiile Intensive să fie pline. Prefectul Capitalei a anunțat dacă se vor impune sau nu restricții sanitare privind evitarea transmiterii comunitare a virusului.

Vor fi nevoiți elevii să poarte mască de prtecție în clasă?

Pentru că a început numărătoarea inversă, iar elevii și profesorii au început să se gândească deja la reînceperea școlii, autoritățile din Capitală iau în calcul o posibilă creștere și mai mare a cazurilor de Covid-19. Ca după fiecare vacanță, revenirea la școală poate să influențeze apariția unui nou val al pandemiei, mai ales că mulți români au ales să-și petreacă zilele de concediu în afara țării, de unde ar fi putut contacta și alte subvariante de Covid-19.

Cu toate că există un risc destul de mare al transmiterii comunitare în rândul elevilor, prefectul Capitalei, Toni Greblă, a anunțat că masca nu va fi obligatorie în școli. De asemenea, oficialul a menționat și lipsa unor restricții sanitare, așa cum au existat în ultimii doi ani.

Prefectul s-a întâlnit, miercuri, cu secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion, la ISMB, cu scopul de a verifica stadiul în care se află unitățile de învământ înainte de începerea școlii.

Acesta a afirmat că, până în acest moment, autoritățile nu au informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție: „Nu va fi obligatorie purtarea măștii în niciun caz, pe ceea ce știm astăzi”, a transmis Toni Greblă.

„Nu avem un val îngrijorător de pandemie”

În cadrul acelorași declarații, prefectul Capitalei a dezvăluit că, momentan, nu există o îngrijorare privind apariția unui val pandemic periculos, astfel încât, dacă există acțiunile obișnuite de dezinfecție, acestea ar putea fi suficiente.

“Nu, nu am discutat acest aspect, dar după părerea mea nu avem un val îngrijorător pentru vreo epidemie, vor fi făcute acțiunile obișnuite de dezinsecție, de dezinfecție la unitățile școlare, însă alte măsuri suplimentare nu are nimeni în vedere pentru începerea anului școlar, sperăm să înceapă în condiții cât mai normal posibile.”, a adăugat prefectul, Toni Greblă, potrivit edupedu.ro.

Cu privire la purtarea măștii de protecție de către elevi, Ministrul Sănătății a dezvăluit, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că din punctul său de vedere „lucrurile pot fi ținute sub control”, recomandând purtarea măștii, la fel ca și respectarea condițiilor de igienă și de aerisire a încăperilor din unitățile de învățământ.

Pentru un BestRucsac personalizat cu eroul preferat al copilului tău, pe bestmag.ro foloseste codul „playtech” și beneficiezi de o reducere de 5% la orice model de rucsac sau troller.