Serviciile secrete ucrainene și occidentale avertizează că președintele rus Vladimir Putin pregătește noi atacuri, pentru a încerca să forțeze Kievul la negocieri. Moscova plănuiește altă ofensivă majoră în Ucraina, la sfârșitul acestei ierni, cu scopul de a-i obliga pe oficialii de rang înalt să încerce tratative de pace. Între timp, au apărut și alte informații surprinzătoare. Ce le-a cerut șeful Kremlinului generalilor săi. Aceștia au crezut că nu aud bine.
Recent, experții militari ucraineni au declarat că se așteaptă ca noua ofensivă de iarnă să aibă loc cel puțin până în martie, începând de undeva din estul Ucrainei (epicentrul celor mai recente ofensive ale Rusiei după pierderea teritoriului cheie din nord și sud). De asemenea, ar putea proveni din Belarus, în ciuda încercărilor lui Alexander Lukașenko de a se distanța de ideile aliatului său, Putin.
Șeful Statului Major al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a semnalat că Moscova va încerca din nou să cucerească metropola Kiev, după ce a eșuat la începutul acestui an.
„S-ar putea să nu fie atât de bine echipați, dar încă reprezintă o problemă pentru noi. Estimăm că au o rezervă de 1,2 milioane până la 1,5 milioane de oameni. Rușii pregătesc alți aproximativ 200.000 de militari. Nu mă îndoiesc că vor încerca din nou să cucerească Kievul”, a explicat Zalijnîi.
Mai nou, liderul de la Kremlin caută soluții și ajutor pentru războiul său din Ucraina. Președintele Rusiei le-a cerut comandanților armatei sale propuneri cu privire la modul în care cred ei că ar trebui să decurgă campania militară, a transmis, sâmbătă, Administrația Prezidențială, potrivit Reuters.
În acest sens, Vladimir Putin a vizitat sediul operativ al armatei ruse. „Disperarea” sa vine în contextul în care, după 10 luni de război, au început să apară critici la adresa operațiunii militare speciale, mai ales după ce rușii au fost forțați să se retragă din Kiev, Harkov și Herson.
De la numirea generalului Serghei Surovikin la comanda campaniei (în octombrie), soldații ruși s-au concentrat mai mult pe apărare decât pe atac. În imaginile video publicate azi de Kremlin, Putin a prezidat o întâlnire cu mai mulți oficiali cheie la o masă circulară, fiind flancat de ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi de şeful Statului Major General, Valeri Gerasimov.
Liderul rus este văzut în capul mesei de conferință și cum le cere sugestii comandanților militari: „Vom asculta comandanții din fiecare direcție operațională și aș dori să aud propunerile dumneavoastră cu privire la acțiunile noastre imediate, dar și pe termen mediu”. În cadru apare și „Generalul Armaghedon” (Serghei Surovikin). Vladimir Putin și-a petrecut ziua de vineri la sediul grupului de lucru, a dezvăluit purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov.
President Putin reportedly visited the Russian Joint Forces headquarters yesterday, which included Shoigu, Gerasimov, and Surovikin. He said he would listen to the commanders for each operational direction. https://t.co/rhTmTUTkt5https://t.co/HUsM9Pvoka pic.twitter.com/k9pBzBqXFB
— Rob Lee (@RALee85) December 17, 2022