Vladimir Putin, înlocuit? Anunţul care dă speranţe ruşilor la început de 2023
Încă de la primele sale apariții, Occidentul l-a numit pe Ramzan Kadîrov „soldatul de rând” al lui Putin. Dar, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, a devenit tot mai vizibil, iar trupele sale luptă alături de ruși pe frontul ucrainean. Recent, însă, în presa de aici au apărut declarații ale aliatului liderului de la Kremlin care au înfierbântat spiritele. Mulți își pun acum întrebarea „ar putea fi Vladimir Putin, înlocuit?”. Rămâne de văzut!
Ramzan Kadîrov, „soldatul de rând” al lui Putin
Ramzan Kadîrov este cunoscut ca fiind un aliat ferm al președintelui rus Vladimir Putin. Nu de puține ori s-a referit la el însuși ca fiind „soldatul său de rând”. Cu toate acestea, în urmă cu câteva decenii, loialitatea sa nu era față de Rusia, ci față de Cecenia.
Kadîrov s-a născut la 5 octombrie 1976, în regiunea autonomă Ceceno-Ingusha din Rusia sovietică. Viitorul președinte cecen s-a alăturat separatiștilor islamici care căutau independența cecenă la începutul anilor 1990, după prăbușirea Uniunii Sovietice. Primul război cecen s-a încheiat în 1996, după ce forțele rusești au intervenit pentru a împiedica secesiunea republicii majoritar musulmane.
În urma celui de-al doilea război, Vladimir Putin a plasat Cecenia sub controlul direct al Kremlinului, instalându-l pe tatăl lui Ramzan Kadîrov, Akhmad Kadîrov, la conducerea administrației regiunii. Până în acest moment, la sfârșitul anilor 1990, Akhmad Ramzan și fiul său, Ramzan Kadîrov, au abandonat mișcarea separatistă din Cecenia, trecând de partea Rusiei. În 2003, Akhmad Kadîrov a devenit președinte cecen, iar fiul său, Ramzan, a ocupat funcția de șef al securității.
De atunci, Ramzan Kadîrov a controlat o grupare de ceceni pro-ruși, așa-numita Kadyrovtsy, care se pare că s-a angajat să suprime orice element separatist rămas. Se crede că această miliție a comis abuzuri pe scară largă în ceea ce privește drepturile omului. Au fost acuzați de la răpiri la tortură și omoruri, iar Ramzan Kadîrov fiind considerat a fi participat personal la astfel de crime. De asemenea, se crede că gruparea condusă de acesta a răpit personalități din mediul de afaceri pentru a extorca bani.
Moartea lui Akhmad Kadîrov și ascensiunea fiului
Vine moartea președintelui Akhmad Kadîrov într-un atentat terorist cu bombă în mai 2004. După moartea acestuia, a fost succedat de prim-ministrul interimar, care, la rândul său, l-a numit pe Ramzan Kadîrov adjunctul său. Cu toate acestea, analiștii l-au considerat pe Ramzan Kadîrov liderul de facto al Ceceniei.
Considerat un favorit al lui Putin, i s-a conferit prestigiosul titlu de Erou al Rusiei în 2004. La scurt timp după aceea, Kadîrov a fost promovat în funcția de prim-ministru. La împlinirea vârstei minime de 30 de ani, în 2007, Putin l-a numit pe Kadîrov președinte al Ceceniei, funcție pe care o deține și în prezent.
Kadîrov a condus Cecenia cu o mână de fier. În Cecenia, orice persoană percepută ca fiind critică la adresa autorităților riscă să fie arestată, urmărită penal, condamnată pentru acuzații false, răpită sau chiar ucisă. Disidenții, activiștii pentru drepturile omului, jurnaliștii și bloggerii, inclusiv familiile lor, sunt în mare pericol. În Raportul său mondial 2022, Human Rights Watch scrie că „Ramzan Kadîrov [a] continuat să înăbușe fără milă toate formele de disidență”.
Aspirațiile lui Ramzan Kadîrov care au înfierbântat spiritele
Odată cu declanșarea conflictului din Ucraina, Ramzan Kadîrov și-a declarat suportul necondiționat față de Putin, de altfel trimițând și trupe să lupte alături de armata rusă. Recent, însă, Ramzan Kadîrov avea să facă anumite declarații care au cam pus lucrurile într-o nouă perspectivă. Deși ar putea să se întâmple, această perspectivă, pe cât de posibilă, pe-atât de periculoasă ar putea fi.
Conform unei publicații, Caucasian Knot, președintele cecen declara că ar avea tot dreptul să candideze la cea mai înaltă funcție în Rusia. De fapt, totul ar fi plecat de la o declarație dată de Kadîrov în septembrie anul trecut, în care vorbea de o posibilă demisie din funcția de președinte al Ceceniei.
Cu toate acestea, mai târziu, liderul Ceceniei a declarat că nu are dreptul să părăsească postul său fără a cere poporului și președintelui Rusiei. Tot atunci, liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat că „are dreptul să candideze la alegerile prezidențiale din Rusia, ca orice cetățean al țării, dar că nu va face niciodată acest lucru.”
Ramzan Kadîrov, deși declarația sa a înfierbântat imaginația Occidentului, mai spune că nu va putea face asta. Și-a explicat refuzul de a candida la funcția supremă a țării prin faptul că, după un „om atât de înțelept și puternic” precum Vladimir Putin, nu are cum să preia frâiele și să se ridice la înălțimea acestuia.
În aprilie 2015, liderul cecen a anunțat că, fiind „un infanterist al comandantului suprem suprem”, îi este subordonat președintelui Putin și că este pregătit să părăsească postul dacă va fi necesar. Declarațiile lui Ramzan Kadîrov privind posibila sa demisie sunt în mare parte o manevră de PR, sugerează analiștii politici.